Acum mai bine de 7 ani, chiar de Sfânta Maria, Gabriela Geambașu l-a născut pe Marian cu mare greutate, cu multă durere, și … a murit. Familia băiețelului a mai primit o veste tragică de la medici, diagnosticându-l pe Marian cu paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav. Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu face toate exerciţiile recomandate de către medici. La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul a rămas şi fără tată. Acesta a ales să plece departe de casă, tocmai în Italia și și-a lăsat familia la greu. În urmă au rămas doi îngeri: Mihaela Andreea și Marian Geambașu. Sora lui Marian a făcut publică o scrisoare foarte emoţionantă, pe care am ales să o redăm integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar şi o mărturie despre eforturile neomenești pe care bunica le-a făcut în ultimii şapte ani pentru a-i creşte pe copii și pentru a-i acorda o atenție sporită lui Marian. Acum 7 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să plătească avocatul. Frăţiorul meu a primit la naştere diagnosticul de paralizie cerebrală, tetrapareză spastică. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult. Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. Contul pe care şi l-a deschis la BRD este RO12BRDE170SV88285531700 cont în lei, iar contul în euro este RO83BRDE170SV96487401700. Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi, bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e. Vă rog să o sprijiniţi, mai ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 6 ani. Cu ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată. Fiind atinși de emoționanta scrisoare primită de la sora lui Marian Geambașu, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strangere de fonduri pentru acești minunați copii. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/caz-geambasu-marian/ sau în conturile bancare deschise la BRD: RO12BRDE170SV88285531700 (lei) și RO83BRDE170SV96487401700 (euro). Numărul de telefon al bunicii este 0768998435. Mai multe informații despre caz găsiți pe www.geambasumarian.blogspot.com/ “Marian este un copil minunat și ne-am decis să-l ajutăm cu orice preț. Credem în sensibilitatea oamenilor, credem foarte mult că românii au un suflet minunat, iar acest copil va putea să aibă parte de un tratament așa cum se cuvine. Orice om este important, însă când vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și speranță. Dorința noastră cea mai mare este să-l vedem pe Marian cum face primii pași în viață”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Marian vrea să facă primii pași!”
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.