În urmă cu 97 de ani, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale, întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român. 1 DECEMBRIE 1918 se înscrie de-atunci, ca un moment hotărâtor în istoria neamului nostru, care a împlinit, pentru totdeauna, năzuinţa românilor de a trăi liberi, uniţi, demni şi în bună înţelegere cu vecinii lor. Ziua Naţională este un prilej de cinstire a memoriei tuturor românilor care şi-au dat viaţa pentru Ţară, pentru statul naţional, independent, unitar, român.
La implinirea a 97 de ani de la Unirea tuturor românilor într-un singur stat, parada militara nationala se desfăşoară în Piaţa Constituţiei.
In timpul intonării Imnului Naţional al României, se vor executa 21 de salve de tun de bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”. Acest obicei provine din secolul al XIV-lea, iniţial erau trase 7 salve de tun de pe nave, astăzi salutul cu 21 de salve de tun este acordat în onoarea Zilei Naţionale, a Imnului sau Drapelului naţional, în onoarea unui suveran sau a unui şef de stat străin. Orchestrele reunite ale Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale, Muzicii Militare a Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul şi Muzicii Militare a Brigăzii 1 Mecanizată ”Argedava” vor interpreta Imnul National ale Romaniei.
Dispozitivul de defilare este constituit din blocuri de paradă, organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ale Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază. De asemenea, participă la parada de 1 Decembrie Asociaţia Tradiţia Militară, membră a Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare.
În acest an defilează în premieră un detaşament format din militari răniţi în misiunile executate în afara graniţelor, în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan,
un detaşament format din militarii Comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est a Alianţei Nord Atlantice, structură care va asigura o prezenţă vizibilă şi constantă a NATO în România. Şi în aceast an participă la marea paradă organizată de Ziua Naţională, militari ai armatelor Moldovei, Poloniei, Turciei şi ai Statelor Unite ale Americii. În premieră vor defila militari ai armatei Bulgariei.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.