În 2014, în data de 2 iunie, Senatul României a adoptat proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională. Cu acest prilej, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează o serie de evenimente atât în format fizic, cât și online, dedicate acestei zile, acestui eveniment major în istoria ţării noastre ce a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.
„Comori tradiționale în viziunea copiilor”
Expoziția “Comori tradiționale în viziunea copiilor” aduce în prim-plan creații originale de pictură și grafică, realizate de copii talentați, care au transpus simbolurile, motivele și tradițiile strămoșești într-o manieră proaspătă și plină de expresivitate. Expoziția este un omagiu adus patrimoniului cultural românesc și valorilor naționale, reflectate în lucrări ce îmbină armonios trecutul cu perspectiva inocentă și creativă a copiilor. De la broderii și costume tradiționale reinterpretate, până la obiecte tradiționale românești, fiecare lucrare poartă amprenta originalității și a respectului pentru moștenirea noastră comună.
Expun cursanții claselor de pictură și grafică, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
Profesori coordonatori: Oana Călinescu, Ana-Maria Ceară, Laura Macri, Sabina Maurer, catedra Arte Vizuale, Secția Cultural-Educativă.
Expoziția va fi găzduită de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, în perioada 24 ianuarie – 9 februarie 2025. Program de vizitare: sâmbătă 16.00 – 20.00, duminică 10.00 – 18.00. Acces liber.
Compartimentul Cercetare, Promovare și Conservare Cultură Tradițională va susține activitatea extracurriculară intitulată: „Unirea Principatelor Române” prin prezentarea unui program artistic omagial de cântece, versuri dedicate sărbătorii Unirii de la 1859. Activitatea este realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 8 Constanța.
De asemenea, clasa de canto muzică populară, reprezentată de Grupul Vocal „Muguri de cântec”, alături de profesor Elena Plătică, solista Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” va marca acest moment unic, oferind publicului virtual, momentul artistic „Cât trăiesc pe acest pământ”.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.