Buna-Vestire este prima sărbătoare a Maicii Domnului atestată documentar. Ea marchează momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce Maicii Domnului vestea că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Conform Evangheliei după Luca Arhanghelul bunelor vestiri, Gavriil, i s-a arătat Fecioarei Maria şi i-a spus: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 28). Văzând-o îngrijorată pe Fecioarei Maria, întrucât aceasta nu era căsătorită, a adăugat: „Nu te teme Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Luca I, 30-32). Atunci, Fecioara Maria, cu smerenie, a plecat capul şi a zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca I, 38). Este momentul în care Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Fecioarei şi S-a întrupat Mântuitorul Hristos.
În Biserica Răsăriteană, data de 25 martie a fost consfințită încă din prima jumătate a secolului al V-lea, după generalizarea datei prăznuirii Nașterii Domnului pe 25 decembrie. În Apus, sărbătoarea a fost introdusă în secolul al VII-lea, de către papa Leon al II-lea. Inițial, Buna-Vestire era o sărbătoare locală, a așteptării Nașterii Domnului, fiind sărbătorită la date diverse (în unele locuri 18 decembrie, în altele 5 ianuarie) până în secolul al XI-lea, când a fost stabilită data de 25 martie.
Deoarece praznicul Bunei-Vestiri este întotdeauna în Postul cel Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă postul la preparate pe bază de pește.
Vineri, 24 martie, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Buna-Vestire” din Năvodari (zona centru). În timpul slujbei, ierarhul, preoții și credincioșii vor merge în procesiune, cu moaștele Sfinților Epictet și Astion și icoana „Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea” (Ucraina), pe următorul traseu: biserica „Buna-Vestire” – str. Constanței – centru – întoarcere la biserică pe str. Albinelor. Icoana va fi adusă la biserică astăzi, 22 martie, ora 16.00 și va rămâne până sâmbătă dimineață.
Incepând cu ora 19.30, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna-Vestire” din Constanța (str. Dionisie cel Mic, nr. 50 A, cartier Coiciu). A doua zi, preoții vor oficia Sfânta Liturghie de la ora 9.30.
Totodată, cu prilejul prăznuirii hramului, 655 de persoane defavorizate (copii și vârstnici) vor primi, din partea parohiei și a sponsorilor, alimentele necesare pentru masa de prânz, după următorul program: sâmbătă: Centrul de îngrijire și asistență din Poarta Albă, Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța (str. Unirii), Centrul de plasament „Traian”, Centrul de primiri urgențe copii abuzați din cartierul constănțean Coiciu, Complexul de servicii comunitare „Cristina” și locuințele protejate din localitățile Topraisar, Cumpăna și Lazu, iar duminică: Centrul de plasament „Antonio” și Fundația „M.G.H.” din cartierul km. 4-5, Constanța.
Sâmbătă, 25 martie, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de Sfințire Mică a Apei, urmată de Sfânta Liturghie la mănăstirea „Buna-Vestire”, situată pe drumul dintre localitățile Mircea Vodă și Țibrinu.
Duminică, 26 martie, IPS Teodosie va oficia, începând cu ora 8.45, Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, care va sărbători hramul bisericii mari, Buna-Vestire
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.