6 iunie, este marcată Ziua limbii ruse, la recomandarea Organizației Națiunilor Unite. Scopul zilelor lingvistice ale ONU este atât de a sărbători multilingvismul și diversitatea culturală, cât și de a aminti publicului istoria și cultura fiecărei din cele șase limbi oficiale ale ONU: engleză, arabă, spaniolă, chineză, franceză si rusă.
Data de 6 iunie nu a fost aleasă întâmplător pentru limba rusă, aceasta fiind ziua de naștere a poetului Aleksandr Sergheevici Pușkin, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne.
Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene. Este limbă oficială în Rusia, Belarus, Kazakhstan, Republica Kârgâză etc. Geografic, este cea mai răspândită limbă din Eurasia. Totodată, limba rusă este limba nativă cea mai vorbită în Europa, cu 144 de milioane de vorbitori nativi în Rusia, Ucraina și Belarus. Rusa este a opta cea mai vorbită limbă din lume în funcție de numărul vorbitorilor nativi și a șaptea în funcție de numărul total al vorbitorilor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.