Pe 8 noiembrie românii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie și nu se lucrează.
În tradiția populară, Sfântul Arhanghel Mihail este venerat ca un luptător împotriva diavolului și un păzitor al oamenilor, în timp ce Sfântul Arhanghel Gavriil este văzut ca mesagerul veștilor bune. În această zi, credincioșii sunt încurajați să respecte anumite practici pentru a avea noroc și sănătate pe tot parcursul anului.
În calendarul popular soborul Sfinților Mihail și Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 și 10 noiembrie. Prima zi se numește capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.
Despre Arhanghelul Mihail se știe că este conducătorul oștilor cerești-îngerești, iar despre Arhanghelul Gavril știm că este vestitorul Fecioarei Maria că va naște pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.
Se obișnuiește ca în ziua de Sfântul Mihail și Gavril, sau în ajunul sărbătorii de Sfântul Mihail și Gavril, să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular “Moșii de Arhangheli”.
Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.
Prin unele zone din Transilvania se coace, de Sfinții Mihail și Gavril, turta areților, areții fiind numele berbecilor despărțiți de oi. În această zi areții se împreună din nou cu oile, iar turta din grâu sau din porumb , gata coaptă și rumenită, se aruncă între oi.Superstiția spune că dacă, această turtă, va cădea cu fața în sus, oilor le va merge bine când vor făta, dacă însă va cădea cu fața în jos, se spune că le va merge rău.
Există de asemenea credința că păstrarea în portofel a unei iconițe cu Sfinții Mihail și Gavriil poate aduce noroc și protecție împotriva răutății și invidiei pe durata întregului an. Pe lângă aceasta, se recomandă ca în ziua praznicului credincioșii să dea de pomană pentru sufletele celor adormiți și să aprindă lumânări pentru cei vii, cât și pentru cei morți, un gest ce simbolizează lumina credinței și memoria celor plecați.
Aproape 1,4 milioane de români serbează și ziua onomastică. Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela sunt cele mai populare nume care se sărbătoresc de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, însă există și nume derivate.
Mihai, Mihaela, Michaela, Mihail, Mihăiță, Mișu, Mihnea, Miță, Michi, Mihalache, Mihalcea, Mihalache
Gabriel, Gabriela, Găbiță, Gabi, Gavril, Gavriil
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.