Delegaţia libaneză condusă de preşedintele municipalităţii Byblos, Ziad Hawat, a avut miercuri o întâlnire oficială cu primarul Cristian Radu şi liderii grupurilor de consilieri din CL Mangalia. În debutul discuţiilor, oaspetele libanez a făcut o prezentare a oraşului Byblos şi a proiectelor de investiţii în derulare, pe plan local.
La rândul său, primarul Cristian Radu a făcut o scurtă prezentare a oraşului şi staţiunilor din sudul litoralului. Edilul a vorbit despre investiţiile străine în zonă şi a enumerat câteva dintre proiectele de modernizare şi dezvoltare. „Mangalia este o zonă cu un potenţial enorm. De aceea, dorim să atragem investitori care să contribuie la dezvoltarea turismului în sudul litoralului”, a subliniat primarul Cristian Radu.
Pe parcursul discuţiilor, oaspeţii libanezi s-au arătat interesaţi ca într-o primă etapă să aducă investitori pentru a construi în zona municipiului Mangalia o universitate şi un spital cu centru balnear. „Putem veni aici să deschidem o universitate şi un spital. În câţiva ani, universitatea poate atrage până la două-trei mii de studenţi din România şi din străinătate, pe diverse specializări precum economie, turism, afaceri, comerţ, cu diplome certificate în SUA şi recunoscute internaţional”, a menţionat preşedintele municipalităţii Byblos, Ziad Hawat.
Primarul Mangaliei a manifestat disponibilitatea implicării în demararea celor două proiecte, urmând ca municipalitatea să pună la dispoziţie terenul şi utilităţile necesare celor două construcţii, respectiv universitate şi spital cu centru balnear.
Cei doi primari au mai spus că vor desemna echipe de specialişti care să lucreze la documentaţia necesară, astfel încât până la sfârşitul anului să se contureze dimensiunea investiţiilor străine în Mangalia. Cu aceeaşi ocazie, s-a convenit asupra deschiderii unor Birouri turistice în cele două oraşe, pentru a încuraja schimburile de turişti.
În cursul zilei de miercuri, oaspeţii libanezi au programate vizite în Şantierul Naval Daewoo, în Portul turistic, precum şi la o serie de obiective turistice din sudul litoralului. De asemenea, va avea loc o întâlnire cu oamenii de afaceri locali.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.