Cum ziua in care va ateriza Lara Fabian pentru prima oara pe pamant romanesc se apropie, iar cererile staffului artistei referitoare la hotelul unde va fi gazduita Lara Fabian pe parcursul celor trei zile nu sunt putine, organizatorii si-au unit fortele cu reprezentantii hotelului Howard Johnson Grand Plaza, pentru a putea indeplini in timp util toate aceste cereri.
Cum modificarea unui intreg etaj al hotelului dureaza, personalul de la Howard Johnson Grand Plaza a fost mai mult decat incantat sa ajute, declarand: „Este o onoare sa o avem ca oaspete pe Lara Fabian si vom face tot ceea ce este necesar pentru ca sederea ei sa fie cat mai placuta. In consecinta, o serie de facilitati extra vor fi puse la dispozitia cantaretei. Astfel, la etajul la care va fi cazata, am inceput deja sa amenajam, special pentru aceasta, o zona de bar precum si o sala de fitness. De asemenea, special pentru Lara Fabian se va pune la dispozitie o sala private ce va comunica cu apartamentul in care va locui, cat si un valet personal pe toata durata sederii. Bucatarul sef, Herik Sebok va pregati preparate culinare de exceptie, special concepute pentru gusturile cantaretei. Lara Fabian va avea parte de toata intimitatea de care are nevoie, intrucat apartamentul este amplasat in asa fel incat sa-i protejeze pe musafiri de orice privire indiscreta.”
Emotia si caldura pe care reuseste de fiecare data sa le transmita Lara Fabian cand interpreteaza piese precum „Caruso”, „Je t’aime”, ”Je suis Malade” sau „Love By Grace”, au transformat-o pe aceasta in idol pentru generatii intregi de fani din intreaga lume. Recunoasterea meritelor artistei nu a venit doar din partea fanilor, care au umplut pana la refuz salile unde concerteaza, dar si din partea criticilor, care pe parcursul carierei de peste 25 de ani i-au oferit numeroase premii.
Preturile biletelor pentru spectacolul din 18 martie sunt urmatoarele:
– 350 lei (categoria VIP)
– 300 lei (categoria 1)
– 250 lei (categoria 2)
– 200 lei (categoria 3)
– 150 lei (categoria 4)
– 100 lei (categoria 5) – categorie epuizata
Pentru toti fanii care isi doresc sa o asculte live pe Lara Fabian, mai sunt disponibile bilete la spectacolul din 18 martie in urmatoarele locatii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile si chioscurile Adevarul, Magazinele Diverta, Flanco, Muzica si Victoria, Sala Palatului, Libraria Eminescu, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro,  blt.ro, bilet.ro sau myticket.ro.
Concertele „LARA FABIAN” vor avea loc la Sala Palatului din Bucuresti pe 17 si 18 Martie 2012 si sunt evenimente organizate de Project Events in colaborare cu European Event Service.
Â
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.