Astăzi, 27.11.201, la Liceul Tehnologic „C. A. Rosetti” Constanţa, la ora 11 când începeau cursurile elevii de la şcoala profesională, gardianul a observat la un elev de clasa a X-a, un comportament mai agitat, l-a anunţat pe profesorul de serviciu şi pe directorul unităţii şcolare care a sunat la Serviciul de Urgenţă 112. În scurt timp acesta a fost preluat de un echipaj de la Salvare. Momentan, medicii nu se pot pronunţa asupra diagnosticului, dar au declarat că elevul este stabil hemodinamic şi i se fac investigaţii. Din declaraţiile gardianului şi ale directorului, este posibil ca elevul să se fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Vechiul paznic de la Liceu ne-a spus acum cateva saptamani ca nu poate face fata elevilor acestui liceu care se drogheaza si ca a anuntat-o pe doamna director, dar aceasta nu a luat nicio masura. „Nu mai stau la acest liceu. Am lucrat multi ani aici dar asa ceva nu am vazut. Sunt trei grupuri care se drogheaza si i-am spus doamnei directoare. Eu plec!,” ne-a spus vechiul paznic de la C.A.Rosetti.