Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un autoturism de lux marca BMW model X5, evaluat la aproximativ 10.000 de euro, care figurează ca fiind furat din Ungaria.
În data de 11.08.2014, în jurul orei 07.30, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român V. MIHAI – DOREL, în vârstă de 46 ani, domiciliat în municipiul Alexandria, care conducea un autoturism marca BMW model X5, cu numere de înmatriculare ungare. Verificările au scos la iveală faptul că autoturismul figurează ca fiind furat din Ungaria, din data de 03.03.2011. Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat autovehiculul fără a cunoaşte că acesta este declarat ca fiind furat. Autoturismul, evaluat la aproximativ 10.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Negru Vodă în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, alin. 1 din Codul Penal. Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Agent-şef adjunct de poliţie Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.