Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 13 iunie, o hotărâre privind aprobarea scoaterii la concurs în anul 2012 a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat. Astfel, universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.
Potrivit documentului aprobat de Executiv, pot fi ocupate posturile vacante de: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific gradul III, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I.
„Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţământ superior de stat înaintate MECTS în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încât scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţământ superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012”, a declarat ministrul interimar al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop.
În anul universitar 2011-2012, în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt normate un număr de 42.498 de posturi didactice, din care 24.134 de posturi didactice ocupate de titulari (56,79%) şi 18.364 (43,21%) posturi didactice vacante.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.