CFR Călători informează că pasagerii, care așteaptă reluarea circulației trenurilor de călători întrerupte de deraierea în timpul nopții a unui tren de marfă în zona Izvorul Mureșului, beneficiază de întregul sprijin din partea angajaților companiei și au la dispoziție apă, cafea și sandvișuri.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile cauzate de întreruperea circulației și informează că depune toate eforturile pentru ca toți pasagerii să ajungă în deplină siguranță la destinație.
Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectutat.
Companiile feroviare CFR Călători și Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cer scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.
Update: Pasagerii, care așteaptă reluarea circulației trenurilor de călători întrerupte de deraierea în timpul nopții a unui tren de marfă în zona Izvorul Mureșului, beneficiază de întregul sprijin din partea angajaților feroviari și au la dispoziție apă, cafea și sandvișuri.
În acest moment, echipele feroviare de intervenție lucrează pentru verificarea și remedierea eventualelor defecțiuni ale linei – acțiune care va permite reluarea circulației în condiții de siguranță. După finalizarea operațiunilor de verificare a infrastructurii, circulația celor 4 trenuri care staționează va fi reluată în cel mai scurt timp.
Până la restabilirea circulaţiei, 4 trenuri de călători staţionează temporar în următoarele gări: – Trenul IR 1945 (Mangalia – Satu Mare) staţionează în Siculeni de la ora 00.25 – Trenul IR 1642 (Dej – Bucureşti Nord) staţionează în Gheorghieni de la ora 02.12 – Trenul IR 1641 (Bucureşti Nord – Dej) staţionează în Siculeni de la ora 03.00 – Trenul IR 407-2 (Episcopia Bihor – Braşov) staţionează în Voşlăbeni de la ora 06.33
Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat.
Companiile feroviare cer scuze pasagerilor pentru neplăcerile cauzate de întreruperea circulației și informează că depun toate eforturile pentru ca pasagerii să ajungă în deplină siguranță la destinație.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.