Scheletul unui dinozaur cu dimensiuni uriaşe, care a trăit în urmă cu 77 de milioane de ani într-o pădure din zona cu climă temperată în America de Sud, a fost descoperit în Argentina, au anunţat joi paleontologii americani. Oamenii de ştiinţă estimează că dinozaurul, al cărui gât foarte lung măsura aproximativ 26 de metri, avea o greutate de 60 de tone. “Cântărea cât 10 elefanţi din Africa şi cât şapte Tyrannosaurus rex”, a declarat cel care a descoperit scheletul, Kenneth Lacovara, profesor de paleontologie la Universitatea Drexel din Philadelphia. Noul dinozaur a fost denumit „Dreadnoughtus schrani”, „dreadnought” însemnând „cel care nu se teme de nimic” în engleza veche. Termenul „schrani” aduce un omagiu antreprenorului Adam Schran, care a sprijinit aceste cercetări ştiinţifice. Noua specie de dinosaur, Dreadnoughtus schrani, aparţine familiei titanozaurilor, alcătuită din dinozauri erbivori gigantici, care au trăit în număr mare în acea regiune în cretacicul superior. În timpul a patru campanii de săpături, între 2005 şi 2009, paleontologii au reuşit să găsească peste 70% din schelet (inclusiv un femur lung de 1,8 metri), cu excepţia craniului. Savanţii au alcătuit un portret detaliat al animalului şi au calculat (cu un grad mare de precizie) dimensiunile acestuia. Datorită mărimii, se crede că această specie nu avea inamici naturali, fiind o pradă prea mare chiar şi pentru un Tyrannosaurus Rex. „Este de departe cel mai bun exemplu pe care îl avem dintre toate vieţuitoarele uriaşe care au trăit pe planeta noastră”, a declarat Kenneth Lacovara.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.