Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României şi Asociaţia Curtea Veche au lansat proiectul “Cărțile copilăriei pe bicicletă” la Triathlon Challenge Mamaia, cea mai mare competiție sportivă de masă din Europa de Est și Balcani. Cu ocazia evenimentului de lansare de la Centrul Expoziţional Constanţa, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României şi reprezentanţii Asociaţiei au prezentat publicului larg mai multe detalii despre turul ciclist caritabil ce va avea loc anul viitor pentru a promova lectura şi un stil de viață sănătos în rândul celor mici. “Cărțile copilăriei” este un program național de lectură realizat de Asociația Curtea Veche drept soluție la principalele probleme ale copiilor cu vârsta între 8 și 14 ani din țara noastră: analfabetismul și dificultățile de înțelegere a textelor. Turul ciclist de anul viitor, “Cărțile copilăriei pe bicicletă”, lansat în cadrul primei zilei a Triathlon Challenge Mamaia, este un tur ciclist unic în România ce va străbate întreaga țară, din Sighetu Marmației până în Constanța. Scopul este de a dona cărţi elevilor din mediile defavorizate şi de a îi implica în cluburi de lectură adaptate vârstei lor. Pentru această cauză cu impact social, Alteţa Sa Regală și reprezentanţii Asociaţiei Curtea Veche au concurat la proba Ştafetă Sprint: 750 metri înot (Alex Moise), 20 de kilometri ciclism (Principele Nicolae) şi 5 km alergare (Maria Desmirean). Dacă doriţi să îi susţineţi în continuare sau să îi felicitaţi, puteţi realiza donaţii online direct pe platforma Galantom.ro, accesând link-urile: • Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României Link: http://asociatiacurteaveche.galantom.ro/PrincipeleNicolae-Triathlon • Maria Desmirean Link: http://asociatiacurteaveche.galantom.ro/MariaDesmirean-Triathlon • Alex Moise Link: http://asociatiacurteaveche.galantom.ro/AlexMoise-Triathlon
Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche și despre proiectele pe care le desfășoară puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.