Eveniment unic în istoria muzicii de nai şi a muzicii în general, pe 14 septembrie de la ora 14.00, de Ziua Crucii, la Monumentul “Crucea Eroilor Neamului” de la Caraiman, artistul Nicolae Voiculeţ va susţine, alături de orchestra sa un concert omagial adus eroilor căzuţi în cele două Războaie Mondiale. Concertul va marca implinirea a 100 de ani de la declanşarea primului Război Mondial si face parte din turneul “România, din inima ta” desfăşurat de-a lungul acestui an, atât în ţară, cât şi în străinătate. “Aş dori să ne implicăm cu toţii în promovarea unor astfel de evenimente de înaltă ţinută, precum cele susţinute de prietenul meu, artistul Nicolae Voiculeţ. Asemenea iniţiative contribuie mult la promovarea ţării noastre peste hotare”, a menţionat multiplul campion mondial la tenis Ilie Năstase, Ambasador al turismului românesc. “România, din inima ta” înseamnă trezirea inimii şi a conştiinţei din fiecare român la ceea ce reprezintă valori autentice: eroi, istorie, rădăcini, regalitate, acasă, familie. Repertoriul conţine lucrări din patrimoniul românesc, printre care Căluşul, Ciocârlia, Doina Sperantei si altele. Legătura dintre nai, turism şi brand de ţară este foarte mare şi profundă. Naiul în sine, prin puterea şi sunetele lui, reprezintă o parte a turismului şi a identităţii româneşti. Turiştii, când vizitează o destinaţie, sunt atraşi de locuri, de oameni, de obiceiuri şi tradiţii, inclusiv de artă. Naiul este cel mai vechi instrument din lume, iar România este patria naiului.. Acum rugăciunea Naiului va fi cea mai aproape de CER”, declară artistul Nicolae Voiculeţ, care a compus şi adaptat special pentru acest eveniment câteva melodii. Seara va avea loc Conferinţa – Gala Caritabila “România, din inima ta”, la Castelul Cantacuzino din Buşteni. Evenimentul va include un concert cu caracter umanitar, având ca scop acordarea bursei “Fănică Luca”, la 120 ani de la naşterea primului profesor al naiului. Printre invitaţii speciali se vor număra ambasadori ai turismului românesc, oameni de turism, oameni de cultură, autorităţi publice centrale şi locale. “Ne bucură să fim parteneri ai acestui eveniment şi să sprijinin o manifestare a recordurilor. Vom dori să fim în continuare alături de artistul Nicolae Voiculeţ şi să contribuim la promovarea acestui concert şi, de fapt, a periplului intitulat “România din inima ta” prin manifestări în Europa şi în alte părţi ale lumii. Nicolae Voiculeţ nu este doar un ambasador al turismului românesc, ci este şi un ambasador de marcă al culturii româneşti”, a subliniat Liviu Jicman, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală “Nicolae Voiculeţ”, Asociaţia Exploring Culture şi Innovation Travel, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, al Institutului Cultural Român, al Primăriei oraşului Buşteni şi al Jandarmeriei Române
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.