Centrul Infoeuropa, în colaborare cu Direcţia Diplomaţie Publică, Culturală şi Ştiinţifică şi Direcţia Relaţii Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi A.N.P.C.P.P.S.R. – InfoCons., participă, la invitaţia Reprezentanţei Comisiei Europene în România, în data de 14 septembrie 2014, la RuralFest, un eveniment care îşi propune să aducă în atenţia bucureştenilor satul românesc. Fiind parte din campania de comunicare „Politica Agricolă Comună – Pentru rădăcini mai puternice”, care se desfăşoară în cele 28 de state membre ale UE, cu scopul restabilirii legăturilor dintre orășeni şi mediul rural – ca sursă de hrană, locuri de muncă, dezvoltare rurală şi mediu – Reprezentanţa Comisiei Europene în România îşi propune să demonstreze importanţa alegerilor făcute de cumpărători pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile, care furnizează nu doar alimente sănătoase, ci şi un management responsabil al resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător. La RuralFest Bucureşti vor participa peste 150 de producători, meşteşugari, artizani şi alţi iubitori ai satului românesc. Astfel, vizitatorii vor putea descoperi satul românesc cu gustul, tradiţiile şi poveştile fiecărei regiuni plecând din Moldova şi Transilvania, până în Oltenia, Dobrogea şi Muntenia. De asemenea, în cadrul acţiunii vor putea fi vizitate miniferme de animale, ateliere de meşteşuguri tradiţionale, expoziţii cu vânzare, demonstraţii de gătit, o paradă a costumelor populare, dansuri folclorice, jocuri şi concursuri cu premii. Sărbătoarea se va încheia în ritmuri de horă pe muzică de taraf. La eveniment se aşteaptă participarea comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloș. RuralFest este organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, împreună cu partenerii săi, duminică, 14 septembrie, în intervalul 9:00 – 19:00, în Șoseaua Kiseleff, între Piaţa Victoriei şi Str. Arh. Ion Mincu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.