Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporuri Navale -CERONAV are, de la începutul lunii august, propria editură, care îi poartă numele. Prin înfiinţarea acesteia, CERONAV oferă specialiştilor din cadrul instituţiei posibilitatea de a-şi publica rezultatele cercetărilor ştiinţifice individuale sau colective şi de a sprijini procesul de instruire, facilitând astfel accesul cursanţilor şi al personalului didactic la noutăţile din domeniul navigaţiei.
„Editura CERONAV a fost înregistrată la Biblioteca Naţională a României în data de 2 august 2012, aceasta fiind parte a noii strategii de dezvoltare a Centrului. Odată cu înregistrarea editurii, am primit şi primul set de zece ISBN-uri. Planul editorial pentru primul an de funcţionare cuprinde un număr mare de titluri pregătite pentru a fi publicate de către experţii noştri, care au o activitate de cercetare şi instruire în sectorul naval, recunoscută pe plan internaţional” a declarat directorul general al CERONAV, dl. Ovidiu Cupşa.
Editura CERONAV va cuprinde două colecţii, una nautică pentru publicarea cărţilor privind navigaţia maritimă şi fluvială şi una tehnică, pentru publicaţiile din domeniul electromecanicii şi tehnologiilor navale.
Prima carte ce va fi publicată la noua editură este “ Sisteme integrate de transport”, avându-l ca autor pe dl. Ovidiu Cupşa. Cartea cuprinde noţiuni despre multimodalism şi intermodalism şi prezintă evoluţia sistemului integrat de transport în contextul globalizării.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.