România a preluat Președinția anuală a Comitetului de Securitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015. Mandatul acordat reflectă recunoașterea profilului activ al României în cadrul OSCE privind susținerea rolului, valorilor şi principiilor fundamentale ale organizației în asigurarea păcii, securității și cooperării în Europa, prin valorificarea deplină a conceptului său unic de abordare cuprinzătoare a securității. Mandatul va fi exercitat de către Reprezentantul Permanent al României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, şi o echipă alcătuită din diplomaţi ai Misiunii Permanente a României la Viena. Pe parcursul exercitării Preşedinţiei Comitetului de Securitate, România va acorda o atenţie deosebită combaterii terorismului, criminalității transnaționale organizate şi fenomenului migrației ilegale în spaţiul OSCE, creşterii securităţii cibernetice, combaterii traficului ilegal cu ființe umane şi droguri, management-ului și securităţii frontierelor statelor OSCE în contextul amenințărilor transnaționale, reformei sectorului de securitate şi aprofundării cooperării între autorităţile de aplicare a legii.În exercitarea mandatului, România va sprijini realizarea obiectivelor OSCE în domeniile de competenţa Comitetului de Securitate, conform angajamentelor în materie asumate de Statele Participante. În acest sens, va facilita un dialog constructiv pentru coagularea unor contribuții de substanță ale OSCE pe linia consolidării eforturilor internaționale privind combaterea amenințărilor transnaționale de securitate.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.