Cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 40 „Aurel Vlaicu” își vor exprima miercuri, 28 ianuarie 2015, ora 12.00, opțiunea pentru numirea unui nou director, la inițiativa inspectorului școlar general, prof. dr. Răducu Popescu.
Din data de 9 februarie, încetează detașarea în interesul învățământului pe funcția de director a doamnei Marilena Soare.
La Consiliul profesoral al unității școlare participă inspectorii școlari cu atribuții în unitatea de învățământ și inspectorul școlar general, care continuă acest demers unic, democratic de alegere a directorilor prin vot liber exprimat început în aprilie 2013.
