La sfârşitul săptămânii trecute, plaja de la Hanul Piraţilor a fost gazda festivalului URSUS Evolution, un eveniment-concept care a dat volumul la maxim pentru muzica românească de azi si de mâine.
Peste 25.000 de oameni au trăit live evoluţia muzicii româneşti. Alături de artiştii consacraţi și-au făcut debutul pe scena URSUS Evolution cinci trupe noi, care au electrizat fanii prezenţi într-un număr foarte mare!
Vineri în deschiderea evenimentului au urcat pe scenă primii artişti câstigători ai concursului desfăşurat pe pagina de Facebook URSUS. Este vorba despre hip-hopperul Guvid şi trupa East Roots, cu un sound eclectic ce îmbină influenţe de drum & bass, reggae, ska şi dancehall. Au urmat cei de la byron, o formaţie de alternative şi progressive rock, iar din aria urbană – raku. Concertele celor de la C.T.C. (Deliric 1, DOC şi Vlad Dobrescu), Guess Who, Viţa de Vie şi Vama au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Zeci de mii de fani au rămas însă la primele piese ale celor de la C.T.C. alături de URSUS, înfruntând ploaia torenţială pentru a-şi asculta idolii.
Vremea a ţinut cu noi mai mult în a doua zi, sâmbătă, când festivalul a început cu celelalte trei trupe noi, Plastik Charm, Junk & Samurai şi Changing Skins. „Războinicii luminii”, Şuie Paparude, i-au făcut pe toţi fanii prezenţi pe plaja Hanul Piraţilor să simtă „sunetul din aparat”. Anticorpii muzicii româneşti, Paraziţii, au luat apoi scena cu asalt. La capătul a două seri extraordinare în Năvodari, maeştrii IRIS şi-au încântat fanii timp de o oră într-un spectacol încărcat de vibraţii sonore puternice.
Fanii trupelor au avut posibilitatea de a-şi întâlni artiştii preferaţi în back stage, utilizând aplicaţia Prevyou şi răspunzând la un quizz despre trupa favorită. O altă inovaţie pregătită de URSUS pentru festivalul din acest an este scena-instalaţie, care împrumută elemente industriale dintr-o fabrică de bere. Decorul replică cazane, manometre şi alte elemente din procesul fabricării berii.
„URSUS susţine evoluţia muzicii româneşti de calitate. Şi pentru că de la an la an ne propunem să inovăm, elementul de noutate de anul acesta – capabil să valideze misiunea noastră – este că ne-am dorit să găsim şi să sprijinim artiştii talentaţi la început de drum, cărora să le acordăm şansa de a cânta pe aceeaşi scenă cu nume importante din muzica românească. Formaţiile alese de către fani şi de către noi şi-au dorit foarte mult să facă parte din festival şi să se întâlnească cu fanii lor. Şi credem că răsplata de a fi parte din URSUS Evolution a fost pe măsură. Deşi vremea de la mare ne-a obligat să anulăm câteva din concertele de vineri, fanii au revenit în număr foarte mare şi sâmbătă. Anul acesta Năvodari a însemnat ultima oprire a festivalului URSUS Evolution. Aşteptările noastre au fost cu mult depăşite în toate cele 4 oraşe în care am poposit, iar publicul din fiecare oraş a fost cu adevărat special. Nu putem decât să ne bucurăm că am reuşit să implicăm atât fanii Evolution, cât şi formaţiile tinere care au participat la competiţie”, a declarat Ioana Şapera, reprezentant URSUS şi Project Manager URSUS Evolution.
Despre Ursus Breweries
Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Compania are sediul central în București și deţine fabrici de bere în Timișoara, Buzău și Brașov și o mini facilitate de producţie în Cluj, Fabrica de Bere URSUS. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Redd’s, Stejar și Pilsner Urquell. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul companiei www.ursus-breweries.ro.
SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii de bere din lume, cu participaţii în societăţi producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe 6 continente.
Mărcile grupului includ beri premium internaţionale, cum ar fi Grolsch, Peroni Nastro Azzurro și Pilsner Urquell, precum și o gamă excepţională de mărci locale cu poziţii de lider, precum Aguila, Castle, Miller Lite, Snow și Tyskie. În afara SUA, SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.