Mare Nostrum şi OMV Petrom continuă şi în 2015 proiectul “Monitorizarea delfinilor din Marea Neagră”, care vine ca răspuns la necesitatea conservării celor trei specii de cetacee din Marea Neagră, prin acţiuni de educare şi informare, menţinerea unui grad ridicat de calitate şi cantitativ al datelor precum şi implementarea de măsuri pentru diminuarea impactului antropic. Activităţile din cadrul acestui proiect vor fi co-finanţate şi din fondurile obţinute de ONG Mare Nostrum, prin Campania Adoptă un Delfin.
Marian Paiu, coordonatorul proiectului, spune că va “continua informarea şi implicarea profesorilor şi elevilor în activităţi de protejare a mediului marin şi a zonei costiere, în special a delfinilor prin instruiri, periodice, la clasă, prin care promovează problemele cu care se confruntă delfinii. Ca noutate, se va organiza o tabără eco, pentru 16 copii, ce vor participa la activități practice și teoretice dedicate protecției mediului (ecosistemul Mării Negre, ariile protejate din Dobrogea, urbanizare, voluntariat).”
Activităţile specifice ale proiectului sunt colectarea datelor privind apariţia delfinilor în apele litorale româneşti, capturile accidentale şi eşuările din zona litoralului românesc. Astfel, vor avea loc atât monitorizări terestre, cât şi monitorizări acvatice. În urma controalelor efectuate pe perioada desfăşurării proiectului, rezultatele implementării dispozitivelor acustice (Pingere) sunt îmbucurătoare, plasele dotate cu astfel de dispozitive înregistrând zero capturi accidentale. Alte activităţi, desfăşurate în cadrul proiectului sunt coordonarea reţelei naţionale de monitorizare (recrutarea şi instruirea de noi membrii), activităţi de foto-identificare a cetaceelor, echipa de intervenţie rapidă, activităţi de identificare a cauzelor ce induc mortalităţi în rândul populaţiei de delfini. Mare Nostrum răspunde la urgenţe şi încurajează populaţia să anunţe si, mai ales, pescarii să informeze cu privire la capturi accidentale, sau observaţii cu privire la apariţia grupurilor de delfini.
Nu uitaţi, dacă observaţi un delfin eşuat, contactaţi-ne la numărul de telefon 0763255731, iar pe site-ul www.delfini.ro găsiţi formularul on-line prin intermediul căruia ne puteţi trimite informaţii cu privire la delfini (vii sau morţi).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.