CFR Călători informează că, începând cu data de 12 iunie, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015. Timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii. Astfel, trenurile vor fi introduse în plus, treptat în circulaţie, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur. Ca noutate în acest sezon, pentru turiștii din Craiova, legătura cu Constanța și retur va fi realizată cu un tren direct, iar pentru cei din Brașov, cu două trenuri directe. De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente între Constanța și stațiuni.
Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Prețul pentru o călătorie București – Constanța, fără reduceri, este de 30,50 la tren R și de 62 lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și costă la cls a-2-a, 54,9 lei la tren R și 112,40 lei la tren IR, iar la cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la cls a 2-a costă 47,5 lei la tren IR și 22,9 lei la tren R. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online.
Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare, între București Nord şi Constanța, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute.
În acest sezon, Trenurile Tineretului vor circula ca trenuri RegioExpres, cu tarife accesibile din 18 iunie, cu plecare din Sibiu la ora 18:40, din Râmnicu Vâlcea la 21:02, din Piteşti la 00:55, din București Nord la 03:00, cu sosire în Constanța la 06:14 & stațiuni și în Mangalia la ora 08:02. Pentru întoarcere, trenul are plecări la 18:16 din Mangalia & stațiuni, la 20:05 din Constanța, la 23:10 din București Nord și cu sosire în Pitești la 01:17, în Râmnicu Vâlcea la 04:49 și în Sibiu la 07:22.
Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, cele 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
De la București la Constanța și retur, pasagerii își vor putea transporta zilnic și bicicleta în trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588. Tariful pentru transportul unei biciclete este de 10 lei la tren IR.
Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistență complexă (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.