Dragos Dolaƒnescu uitat de Ionut Dolaƒnescu in aeroport

 

 

 

 

Ce poţi spune despre tine pentru a te cunoaşte lumea aşa cum eşti nu cum vor alţii să pari?

Cum să mă caracterizez? Mă consider un om obişnuit, cât mai normal şi cât mai departe de lumea asta a vedetelor… Poate pentru unii e greu de crezut, dar eu toată viaţa am fugit de lumea asta şi de cea a presei. Nu am dorit să apar în ziare sau să intru în tot felul de conflicte. Nu mi-am propus niciodată să dau interviuri pentru că sunt o fire mai retrasă şi nu-mi place să ies în faţă. Culmea ironiei este că am fost pus în situaţii neprevăzute, care m-au prins pe picior greşit, pentru că nu am ştiut cum să reacţionez. NU MI-AM DORIT SĂ INTRU ÎN SCANDAL CU FRATELE MEU şi am evitat acest lucru cât am putut. Şi la un moment dat, nu am mai putut să tac. În ciuda conjucturilor neplăcute în care am fost pus după moartea lui Ion Dolănescu, am acceptat să ies şi să spun ADEVĂRUL doar în momentul în care a fost atacat tatăl meu!

Cum a fost să creşti departe de tatăl tău?

Mi-a fost foarte greu. Când într-o parte, când într-alta. Am crescut la ţară în Costa Rica, cu nişte oameni simpli… În România îl vedeam pe tata în vacanţe, când mă lua cu el la mare şi la spectacole. Pentru mine a fost o diferenţă uriaşă între viaţa de copil din Costa Rica, cu cea pe care o duceam când veneam în România, pentru că aici eram fiul unui artist pe cât de cunoscut pe atât de iubit şi totul se învârtea în jurul lui. Încercam să mă obişnuiesc cu ideea că am un părinte celebru, cu oameni care îi cereau autografe… În Costa Rica duceam o viaţă liniştită, când veneam la tata era invers. În casa tatălui meu veneau mulţi oameni… Aşa am cunoscut oameni din mai multe straturi sociale.

La un moment ai venit singur în România…

După 90, pe la vârsta de 14 ani am venit în România la tata. Veneam de la New York şi trebuia să mă aştepte în aeroport fratele meu, Ionuţ. Numai că, frăţiorul meu nu a mai apărut… Finu’ Sandu, care mă condusese la aeroportul din New York îmi spusese că în cazul în care nu mă aşteaptă Ionuţ, să mă urc într-un taxi şi să-i spun şoferului să mă ducă acasă la Ion Dolănescu. Şi finu care mă pusese la avion în America şi alte persoane mi-au spus că  la Bucureşti toţi taximetriştii ştiu unde locuieşte Ion Dolănescu. Pentru un adolescent care abia învăţa ce înseamnă să ai un părinte cunoscut era o poveste imposibilă. Mi se părea o poveste greu de crezut că taximetriştii ştiu unde să tata, credeam că e o glumă…

Şi până la urmă Ionuţ a venit să te aştepte?

Nu. Şi mama şi multe alte persoane mi-au spus cât de parşiv este Ionuţ, dar eu nu am crezut, din frăţiorul meu nu îl scoteam. Până la urmă toţi au avut dreptate: şi tata şi mama şi ceilalţi care m-au atenţionat, au avut dreptate în privinţa caracterului fratelui meu. În fine…

Deci, te-ai descurcat fără Ionuţ…

Eram singur în aeroport la Bucureşti, Ionuţ nu venise şi până la urmă am făcut ce mi s-a spus. Nu ştiam româneşte şi m-am urcat într-un taxi şi am spus doar atât: ”acasă la Ion Dolănescu„. În 45 de minute eram acasă la tata. Pentru un an şi jumătate m-am stabilit aici şi am învăţat la Liceul Cervantes. În perioada asta s-a întâmplat acel incident nergu din viaţa mea, când, de supărare că mama tatălui meu mă marginaliza, într-un moment de tristeţe, mi-am băgat un cuţit în burtă. Eu nu am ascuns niciodată acest episod, doar că adevărul a fost deformat… şi de aici au apărut fel şi fel de istorii, care mai de care mai neadevărate: că am vrut să mor de tânăr din cauza nu ştiu cărei religii, ba că am făcut asta pentru banii tatei ori pentru a-i capta atenţia… Atunci m-au vizitat colegii de liceu, dar tata, pentru că era ocupat, venea seara cu părintele Cărămizaru. Doar fratele meu nu a venit… Zicea că e vedetă şi îl vede lumea. Eu eram atunci un puşti de 15-16 ani, prins într-o încurcătură sentimentală, eram îndrăgostit, fata îmi dăduse papucii, am crezut că mi se închide toată viaţa… Asta, cumulată cu purtarea bunicii faţă de mine m-au adus într-o stare de depresie.

Tatăl tău ce a zis?

Tata trăia o viaţă de artist. Noaptea cânta, ziua dormea… Însă, de atunci, bunica nu s-a mai apropiat de mine, pentru că tata a ţinut-o departe de casa lui. Pentru mine a fost ciudat şi totodată greu să o înţeleg şi pe ea şi pe întreaga familie a tatălui meu, care m-a atacat şi după moartea sa. Probabil erau obişnuiţi că Ionuţ era singurul fiu al lui Ion Dolănescu, pentru el era tot ce era mai bun. Ionuţ era centrul familiei, apoi am apărut eu… Ei erau oameni simpli de la ţară, credeau că totul i se cuvine lui Ionuţ, de parcă eu nu existam. Mamaia a fost cea mai dură cu mine. Pe atunci avea 80 de ani, acum e aproape de 100 de ani. Ce mai pot spune de o bătrână de vârsta aceasta? Şi cu asta am spus totul!

Cu toate acestea, nici după pierderea lui Ion Dolănescu nu te-a prea avut la inimă…

Da, mi-a spus că eu l-aş fi omorât. Cum puteam să fac eu asta din Costa Rica? E greu de crezut! Oricum, tot ea m-a determinat să dorm în vecini după înmormântarea tatălui meu. Am încercat să o scuz şi pe ea şi pe unchii mei, dar mi s-a spus în faţă că nu sunt dorit acolo, că înainte vorbeau cu mine doar pentru că mă iubea tata, însă cum el nu mai este, pentru ei nu mai reprezint nimic. Eu am ţinut la toţi şi îi consideram familia mea din România… Însă cuvintele lor m-au durut foarte mult. Şi uite cum au reacţionat unchii mei Titi şi Nicolae, care au inventat istorii foarte ciudate despre mine: cum am intrat în casă la moartea tatei şi nu am plâns… Trebuia să fac show, să plâng teatral în faţa tuturor? Doar aşa să vadă lumea că plâng? Eu gândesc altfel, am vrut să-l plâng în linişte, cu decenţă, nu să bocesc şi să fac circ! A fost foarte greu!

În ce relaţii ai rămas cu rudele tatălui tău?

În nici un fel, nu mai am nici o relaţie cu ei… Cu toate acestea, le doresc multă sănătate. În afară de unchii mei Pavel şi Gică (care au stat departe de scandal pentru că ei sunt pe picioarele lor, nu depind de nimeni), ceilalţi au făcut un tam-tam întreg aiurea.

Cum era tatăl tău?

Tata un bărbat foarte blând, aproape că nu vorbea, o făcea mai mult prin cântecele şi privirea lui. Prin ochii lui ştiai dacă e supărat, dacă era liniştit sau avea ceva care îl frământa…. Era un bărbat foarte frumos, vorbea încet, calm, rar se supăra da şi când se supăra fugea toată lumea…

Cum a fost copilaria ta in Costa Rica?

Una liniştită, dedicată studiilor. Apoi clasa a Vlll-a şi a lX-a le-am urmat la Bucureşti. După aia m-am întors în Costa Rica şi iar am venit în România exact în anul în care Ionuţ pleca în Australia. Venisem să fac facultatea, iar tata era distrus că plecase Ionuţ… Tata era bulversat de toată treaba asta cu Ionuţ. A fost o grea lovitură pentru tata!  

Înţeleg că la facultate nu ai vrut să te întreţină Ion Dolănescu…

Din anul 1 de facultate am plecat de la tata şi timp de 5 ani m-am întreţinut şi pe mine şi pe sora mea. Nu am avut bani să fac facultatea pe şpagă ca alţii şi am muncit în vacanţe ca să mă pot întreţine. Munceam verile în construcţii la New York fie spălam vase în Israel. Aşa am plătit chiria fără să apelez la mama sau la tata. După absolvirea facultăţii am plecat la Madrid să-mi dau doctoratul.

Revenind la tatăl tău, ce amintiri frumoase ai legate de el?

Am foarte multe amintiri frumoase… vacanţele la mare, petrecerile… Unul dintre cele mai frumoase momente a fost într-o discuţie cu el, despre facultatea de psihologie pe care am urmat-o, despre care eu spuneam că este ştiinţa sufletului… Tata m-a întrebat cum e sufletul omului. Am vrut să-l duc într-o discuţie de la Aristotel şi Platon la Descartes, Froid… dar tot tata mi-a dat cel mai bun răspuns. Mi-a spus că sufletul omului e ca parfumul florilor. Aşa e sufletul unui om. Până acum nu am găsit nici o descriere mai corectă şi mai exactă… Sufletul? Nu-l vez, nu-l simţi se duce mai incolo în univers unde-l duce vântul, ca o floare, care, dacă nu mai e, parfumul ei tot rămâne… Tata era un om simplu, născut într-o familie de ţărani, n-a făcut facultate, dar uite ce remarcă a făcut, cum a putut descrie ceva atât de important în câteva fraze. Şi acum mă gândesc la cuvintele acelea… Multe lucruri şi cuvinte de acest gen mă leagă de tata…

Cine crezi ca este vinovat de scandalul dintre tine şi fratele tău?

Caracterul lui Ionuţ…

Cum te-ai înţeles cu Maria Ciobanu, mama fratelui tău?

Până nu demult, bine! Am tot respectul pentru ea ca femeie, ca bunică şi ca artistă… Nu ama vut nimic de împărţit şi dacă nu spunea nimic rău de tata, probabil că nu aveam nici azi nimic… de împărţit cu Maria Ciobanu. Când a apărut la tv şi a zis vorbe urâte de tataşi el era mort, atunci s-a rupt firul… Mulţi, la început m-au acuzat că eu am pornit scandalul pentru avere, dar cea care l-a stârnit a fost mama fratelui meu. În acea perioadă au acceptasem deja toate condiţiile lui Ionuţ, ca lui să-i rămână cea mai mare parte din avere şi m-am supărat că nici aşa nu a fost bine. Am fost de acord să apar cu el de mână la tv la Măruţă şi să spun că nu e nici un conflict între noi numai să fie bine, să nu aud nimic rău de tata, iar Maria Ciobanu a spus vrute şi nevrute de el. De ce? Pentru că nu mai putea să-i dea replica din groapă? Adică eu acceptasem tot ce a vrut Ionuţ, să-I las casele, pământurile, aurul şi maică-ta nu se poate abţine, merge la tv să-l atace pe tata? S-a dus şi l-a făcut la Măruţă în toate felurile pe tata.

De ce crezi că a făcut asta?

Cred că Maria Ciobanu a făcut o criză de gelozie când a văzut câte zeci de mii de oameni au ieşit pe stradă, la Ateneu,  ca să-l vadă pe tata ultima dată! Cred că s-a îmbolnăvit (şi de asta n-a venit nici la înmormântarea lui) când a văzut şi Cimitirul Bellu arhiplin de admiratori… Când Maria Ciobanu a scos vorbele alea urâte de tata, aveam termen să ne râzgândim o săptămână. Când am auzit ce spune, am decis să ies şi să spun tot ce s-a întâmplat.

Ce vei face în continuare?

Dacă te referri procesul cu fratele meu pentru succesiunea averii lui Ion Dolănescu, acesta îşi urmează cursul. Aşteptăm şi expertizele la case şi apoi justiţia îşi spune cuvântul. Eu am încredere mai întâi în justiţia divină, apoi în cea a omului.

Ce ne poţi spune despre familia ta din Costa Rica?

Am trei copii frumoşi, au crescut. Darius e mezinul familiei, pe care îl vom boteza la vară în România… Mama, de profesie medic ginecolog are propriul cabinet de 10 ani. Înainte a fost directoarea unui spital şi lucra non-stop.

Un mesaj pentru cititorii InfoPress?

Îi salut şi le mulţumesc tuturor celor care l-au iubit şi apreciat pe tata. Îi rog ca atunci când pot să treacă pe la biserică sau la mormântul său(chiar dacă e lăsat de Ionuţ în paragină) şi să aprindă o lumânare şi pentru Ion Dolănescu. Tata a fost un bun româna! Iar ăsta e cel mai frumos omagiu pe care îş pot face pentru el românii. Le mulţumesc şi tuturor celor care m-au încurajat pe stradă au pe unde m-au întâlnit… Interesant este că nici unul nu m-a scuipat, bătut, deşi sunt convinsă că sunt şi oameni care sunt de partea lui Ionuţ, nu a mea… Cu toate astea, nimeni nu m-a jignit! Iar eu sunt o persoană care circul cu mijloacele de transport în comun atunci când vin în România, chiar dacă sunt fiul lui Ion Dolănescu! Poate că eu reprezint în mare parte oameni obişnuiţi care îşi caută dreptatea… Foarte mulţi mă felicită, unii îmi cer şi autografe, mai ales în Spania…