În prima decadă a lunii februarie biserica „Sfântul Haralambie” din Constanța își cinstește hramul. Ca în fiecare an, preoții parohiei, coordonați de părintele paroh Ciprian Stanca, se preocupă pentru a împodobi spiritual evenimentul, întrucât participă nu doar enoriașii, ci și foarte mulți constănțeni. Încă de luni, 1 februarie, ora 18.00, va fi adusă, pentru prima dată în Constanța, o icoană veche de peste 200 de ani. Este vorba despre icoana Maicii Domnului „apărătoarea și ocrotitoarea Moldovei”, adusă de la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Hârbovăț (Republica Moldova), de o delegație condusă de părintele stareț, arhimandritul Spiridon Marin. Credincioșii constănțeni vor putea cinsti această icoană a Maicii Domnului până în data de 15 februarie.
Mănăstirea Hârbovăţului deține icoana din secolul al XVIII-lea, pe când stareţ era egumenul Pahomie. Icoana, păstrată cu sfințenie generații de-a rândul în familia colonelului Nicolae Alexei Albaduev, a fost dăruită mănăstirii în urma unei tragice întâmplări. După ce colonelul s-a spovedit părintelui Pahomie, în decembrie 1790, a plecat spre casă cu un cal tânăr și neînvățat, care l-a trântit și l-a omorât. Până în anul 1812, mănăstirea a fost reconstruită de trei ori, după trei incendii, și, de fiecare dată, icoana a fost găsită în cenușă, cu fața în jos, nearsă, cu toate că era pictată pe pânză şi lipită pe lemn de tei.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.