• În cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, desfăşurată în cooperare cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetăţeni sirieni care, călăuziţi de un alt sirian, au trecut ilegal frontiera din Bulgaria în România, intenţionând să ajungă în Norvegia.
În cadrul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale, care a presupus şi un schimb permanent de informaţii cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, în data de 01.10.2012, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Ostrov au depistat şi monitorizat un bărbat şi o femeie care au intrat ilegal din Bulgaria pe teritoriul României, traversând pe jos frontiera dintre cele două state. În urma monitorizării celor în cauză, s-a stabilit că cele două persoane au fost aşteptate şi preluate, în apropierea localităţii Ostrov, de un alt bărbat, care conducea un autoturism înmatriculat în Norvegia. Autoturismul a fost oprit în trafic de poliţiştii de frontieră, în apropierea localităţii Ostrov din judeţul Constanţa şi cele trei persoane au fost conduse la sediul Sectorului P.F. pentru verificări.Din cercetări s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetaţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 27 şi 40 ani. În baza schimbului de informaţii cu autorităţile de frontieră din Bulgaria, s-a stabilit că şoferul autoturismului trecuse frontiera legal, în urma cu 2 zile, prin P.T.F. Ostrov, în jurul orei 12.00, cu destinaţia Silistra (Bulgaria).În respectivul oraş din R. Bulgaria, sirianul s-a întâlnit cu cei doi conaţionali, unde au pregătit împreună trecerea ilegală a frontierei, la adăpostul întunericului.„Călăuza” a revenit în România tot pe jos, în jurul orei 19.00, cu scopul de a-i prelua pe ceilalţi sirieni cu un autoturism şi intenţionând să-i transporte în Norvegia, ţară în care el deţine statutul de refugiat.Celor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001, respectiv „complicitate la intrarea în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 Cod Penal raportat la art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.
Purtător de cuvânt al Gărzii de CoastăAgent principal de poliţieMarius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.