“Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, cea mai recentă comedie românească lansată în cinematografele din România pe 1 aprilie, rulează la Constanța, la Cinema City, Constanța City Park.
Miercuri, 6 aprilie, echipa filmului vine la Constanța pentru o întâlnire cu publicul. Astfel, spectatorii care își vor achiziționa bilete pentru proiecția de la ora 19,30 vor avea ocazia de a-I cunoaște pe actorii: Marius Damian, Aida Economu (actriță constănțeancă), George Piștereanu, Codin Maticiuc și regizorul Iura Luncașu.
Cinci tineri actori pregătesc un spectacol într-un teatru din Centrul Vechi. Doru, Dora, Lucy, Alecu şi Freddie alcătuiesc un armonios pentagon amoros. Dora şi Lucy sunt îndrăgostite de Doru, dar Doru e îndrăgostit de păcănele. Alecu e îndrăgostit de Dora, dar se mulţumeşte cu Lucy. Lucy se mulţumeşte cu oricine. Oricând, oriunde. Cât despre Freddie… e greu de definit pe cine și ce iubește mai mult. Un singur lucru e cert: cămătarii nu-l iubesc deloc pe Doru. Cu recuperatorii pe urmele lui, acesta apeleaza la Toni, care nu şi-a pierdut talentul de hacker exersat în „Minte-mă frumos”. Şi cum soția lui, Oana, şi-a pus în minte să-i năşească pe Dora şi Doru, Toni mai loveşte o dată. Cum era de asteptat, cel lovit va fi chiar Toni. Norocul lui că știe să se facă de râs ca nimeni altul.
Regizat de Iura Luncașu, filmul reunește nume tinere ale scenei teatrului românesc: Pavel Ulici, Nicoleta Hâncu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Sorin Miron, Alexandru Unguru, Aida Economu, Diana Roman, dar și nume cunoscute și apreciate din lumea filmului: Coca Bloos, Adriana Trandafir, Emilian Oprea şi George Pişteranu. Alături de ei apar și vedete tv, precum Viorel Lis, Codin Maticiuc şi Virgil Ianţu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.