Președinția Consiliului Silvicultorilor Europeni (CEF) a fost preluată de România, începând cu data de 1 aprilie, în fruntea acestui for fiind numit Marian Stoicescu, președintele Confederației Consilva.
CEF este cea mai importantă organizație profesională a silvicultorilor din Europa, cu peste 58.000 de membri silvicultori din 13 țări (Bosnia-Herțegovina, Croația, Finlanda, Franța, Italia, Germania, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina și Ungaria).
Obiectivele majore ale Strategiei Consiliului Silvicultorilor Europeni pentru perioada următoare sunt: susținerea la nivel național, european și global a intereselor silvicultorilor, membri CEF, reprezentarea organizațiilor membre și a silvicultorilor la instituțiile internaționale, precum ONU, Consiliul Europei, Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, în legătură cu domeniul silviculturii, mediului natural, rezervelor de bioenergie, lemn și biomasă, respectiv domeniul relațiilor de muncă.
De asemenea, se are în vedere promovarea prevederilor Declarației Silvicultorului, cu scopul recunoașterii și implementării lor în instituțiile statelor europene și internaționale.
La nivelul Consiliului European, CEF își va consolida statutul de observator acreditat în procesul Forest Europe și se va implica în forurile din care face parte pentru definitivarea Acordului Legal și Obligatoriu pentru Pădurile din Europa, inițiativă a miniștrilor care răspund de păduri, din 46 de state europene întruniți în Conferința Ministerială a Forest Europe.
‘Expertiza membrilor Consiliului Silvicultorilor Europeni va fi folosită în identificarea și promovarea de soluții pentru problematica sectorului silvic, atât din România, cât și din celelalte țări europene. Modul de gospodărire a pădurilor în Europa, ca de altfel în întreaga lume, se face prin management forestier durabil, care are în vedere dezvoltarea și susținerea tuturor celor trei funcții ale pădurii — funcția economică, funcția socială și funcția ecologică — aceste funcții fiind unitare și egale’, notează Marian Stoicescu.
Potrivit organizației, România este singura țară din Uniunea Europeană (UE) și din Europa unde există fenomenul de distrugere a pădurilor, fiind tăiate ilegale 400.000 de hectare de păduri din sectorul silvic privat.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.