Comunitatea musulmană începe, luni, Postul de 29 de zile al Lunii Ramazan, pasaj de primenire spirituală considerat cel de-al treilea stâlp al credinței islamice, se arată într-un comunicat de presă al Muftiatului Cultului Musulman din România.
Potrivit tradiției, Luna Ramazan comemorează în fiecare an începutul revelării Coranului, Cartea Sfântă a Islamului, de către Allah către Profetul Muhammed. Acest eveniment este consemnat a fi avut loc în anul 610, în Noaptea Sfântă de Kadîr a Lunii Ramazan, pe când Profetul se afla în peștera Hira din muntele Nur, de lângă orașul Mecca. Musulmanii consideră că revelație ar fi durat 23 de ani, 12 ani în Mecca și 11 ani în Medina, până în anul 632.
„Un moment important pentru credincioșii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi-Noaptea Atotputernică), celebrată anul acesta în noaptea de 1/2 iulie, când celebrăm și rememorăm începutul revelării Cărții Sfinte, Coranul, Profetului Muhammed de către Allah Atotputenicul. Tradiția spune că în această noapte rugăciunile sunt îndeplinite”, a declarat Muftiul Muurat Iusuf, liderul Cultului Musulman din România.
Învățăturile islamice impun ca în perioada postului credincioșii musulmani să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, cele patru săptămâni fiind petrecute în abstinența impusă de preceptele religioase și în rugăciune, pentru primenirea corporală și spirituală. Postul negru, diurn, și efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, de preferință în cadrul unei geamii, sunt urmate în perioada nocturnă de cine colective, „Iftar”, pe care musulmanii înstăriți le împărtășesc cu prietenii, persoanele defavorizate material, rudele, cunoscuții sau pelerinii. În aceași perioadă, masa rituală de dinaintea rărăritului, „Sahur”, este luată în familie.
La sfârșitul Postului cel Mare, musulmanii celebrează timp de trei zile Ramazan Bayramul. Sărbătoarea începe cu slujba religioasă de dimineață, ce este oficiată în toate lăcașele de cult. Apoi, credincioșii musulmani aduc un pios omagiu celor care au trecut la eternitate după care merg în vizită la rude și prieteni pentru a sărbători. Pe lângă pregătirea mâncărurilor tradiționale, pilaf cu carne de oaie ori plăcinte cu carne de vită, Ramazan Bayramul este așteptat și pentru festinul cu dulciuri tradiționale (baclavale, sarailii, fructe confiate, halviță, cozonaci, sütlaç), sărbătoarea fiind supranumită și Șeker Bairam (Sărbătoarea Dulce)..
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.