Partidul Verde sancţionează drastic declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu conform cărora România ar trebui „sa deschidă locuri de muncă acolo unde se poate, nu numai bazat pe banii europeni şi a venit timpul să reîncepem exploatarea minieră de suprafaţă, fie că vorbim de aur, fie că vorbim de cupru”.
Mai mult, el a continuat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă: “Eu nu pledez pentru o solutie sau alta. Daca va hotari Guvernul sa exploateze aurul si cuprul facand el insusi investitiile, foarte bine, sa le faca. Daca va hotari ca este mai buna solutia utilizarii unui parteneriat cu investitori straini, foarte bine, sa le faca, dar nu mai putem sta fara sa cream si noi locuri de munca, pentru ca deficitul de la fondul de pensii nu se poate acoperi cu nimic altceva decat prin creare de locuri de munca”.
Nu este pentru prima dată când liderul de la Cotroceni face lobby pentru companiile Roşia Montană Gold Corporation şi Roman Cooper ascunzandu-se în spatele ipoteticelor locuri de muncă pe care le-ar crea aceste proiecte. Retorica preşedintelui este una pur subiectivă şi menită a forţa mâna cabinetului Ponta în context electoral. Preşedintele a pus în balanţă, în mod conştient, nevoia creării locurilor de muncă, problema şomajului ridicat şi deficitul fondului de pensii în defavoarea sănătăţii oamenilor din zonele unde sunt preconizate exploatările miniere.
Declaraţiile omului politic de la Cotroceni şi contextul în care ele au fost făcute îl plasează pe Traian Băsescu într-o sferă neconformă cu statutul de Preşedinte cu care a fost învestit în 2009.
Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni, a condamnat mereu derapajele lui Traian Băsescu, dar perseverenţa cu care promovează interesele companiilor străine susţinând metode dăunătoare mediului precum exploatările de suprafaţă, în acest caz, ne face să credem că este total rupt de adevărurile ecologice din teren.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.