Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, referitor la fenomenul migranților clandestini, care încearcă sa treacă din Franța în Marea Britanie prin intrarea ilegală în camioanele transportatorilor, prevederile Codului Penal francez impun pedepse de până la 5 ani de închisoare şi amendă de până la 30.000 de Euro persoanelor care sprijină, direct sau indirect, intrarea, circulaţia sau sejurul ilegal al unui străin în Franţa. Autorităţile franceze aplică aceste pedepse în situaţia în care există o contribuţie sau o culpă a transportatorilor.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să utilizeze parcări securizate şi să se supună tuturor controalelor de frontieră, inclusiv celor opţionale și să nu accepte sub nicio formă să transporte persoane necunoscute, în caz contrar fiind pasibili de închisoare cu executare.
Pentru situații deosebite, transportatorii români care tranzitează departamentul francez Pas de Calais se pot adresa fie la Serviciul vamal, care efectuează controlul la ieşirea din Franţa, fie pot suna la nr. de telefon +33321004810 (permanenţă asigurată 24/7), +33321004814 sau +33321004818. În cazul în care se află în Franţa, în afara departamentului Pas de Calais, aceștia pot apela direct numărul de urgenţă al centralei Ministerului de Interne francez (17), care îi va direcţiona către unitatea de jandarmerie sau poliţie competentă. Transportatorii români trebuie sa indice numărul de înmatriculare al camionului şi al semi-remorcii, tipul vehiculului şi locaţia exactă în care se află.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.