14 Septembrie a fost declarată de Guvernul României în 2002 ca fiind „Ziua Muntelui”, urmând a fi sărbătorită în fiecare an prin manifestări speciale, conferințe, seminarii, expoziții, schimburi de experiență, loturi demonstrative, mese rotunde.
Ziua de 14 septembrie este legată şi de faptul că la această dată a avut loc inaugurarea Crucii Caraiman din Munţii Bucegi, ridicată la altitudinea de 2.291 m şi construită în perioada 1926-1928, pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial
Ziua Muntelui ar trebui să fie o sărbătoare și o ocazie de celebrare și promovare a mediului montan ca oportunitate și model de dezvoltare sustenabilă, dar din păcate în România ar trebui să fie mai degrabă o zi de doliu și de conștientizare a stării de pericol, dar și de mobilizare în apărarea a ceea ce mai este încă natura carpatină, aflată sub asediul omului.
foto:Irinel Cîrlănaru