În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 7 infracţiuni astfel:
Bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi nedeclarate în valoare de 44.500 lei
O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra a două containere sosite din China în P.P.F. Constanţa Sud Agigea, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.
În primul container au fost descoperite 540 seturi jucării pentru copii, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, iar în al doilea container a fost găsită marfă nedeclarată reprezentând 1.820 accesorii pentru aragaz.
În data de 18.10.2012, în jurul orei 17.00, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea a fost efectuat un control fizic amănunţit asupra a două containere sosite din China.
Primul container sosit pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti era încărcat cu 540 seturi de jucării pentru copii, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.
Bunurile descoperite purtau inscripţia unei mărci cunoscute, cu o valoare de aproximativ 27.000 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea confiscării.
În al doilea container sosit pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov a fost descoperită marfă ce nu fusese declarată autorităţii vamale, constând în 1.820 accesorii pentru aragaz cu o valoare de aproximativ 17.500 lei.
Marfa nedeclarată a fost ridicată în vederea confiscării conform procedurile legale.
În cauză au fost întocmite lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998 republicată, respectiv „folosire de acte nereale în vamă”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006.
Contrabandă cu ţigarete la Isaccea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o persoană care transporta cu un autoturism 3.200 de ţigarete de provenienţă R. Moldova fără documente justificative.
În data de 19.10.2012, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Isaccea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Văcăreni din judeţul Tulcea, au verificat în trafic un autoturism marca Ssangyong condus de cetăţeanul român A.C. în vârstă de 52 ani.
În urma verificărilor a fost descoperită, ascunsă în protbagaj, cantitatea de 3.200 de ţigarete de provenienţă R. Moldova pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative.
Persona în cauză a declarat faptul că a achiziţionat ţigaretele dintr-o piaţă a municipiului Galaţi în vederea comercializării.
Întreaga cantitate de ţigarete, cu o valoare de 720 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, pct. 3 din Legea 86/2006.
Nouă plase de pescuit şi 16 kilograme de peşte confiscate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat patru cetăţeni români care transportau plase monofilament în lungime de aproximativ 200 metri, respectiv pescuiau cu o plasă din aţă fără autorizaţie.
În data de 19.10.2012, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea au acţionat în apropierea localităţii Ceamurlia de Jos unde i-au identificat pe T.D. de 26 ani şi T.G. de 27 ani care transportau în doi saci opt plase monofilament şi 16 kilograme peşte din specia caras.
În data de 20.10.2012, în jurul orei 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă au verificat o ambarcaţiune din tablă în care se aflau I.P. de 27 ani şi C.L. de 24 ani, care pescuiau cu ajutorul unei plase din aţă.
Cei doi pescari nu au putut prezenta autorizaţia de pescuit pentru utilizarea unor unelte de tip industrial.
Plasele cu o lungime de aproximativ 200 de metri au fost ridicate în vederea confiscării, iar peştele a fost predat spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere a plaselor monofilament, respectiv lipsa licenţei de pescuit cu unelte de tip industrial, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Şoferi cercetaţi penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat doi cetăţeni români care conduceau autoturisme cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
În data de 18.10.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona de competenţă, au identificat doi cetăţeni români care conduceau autovehicule cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că J.A. în vârstă de 31 ani şi R.D.V. în vârstă de 24 ani se aflau la volanul unor autoturisme marca BMW, respectiv Ford Focus, pentru care autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit persoanelor în cauză actele premrgătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85, alin. 1 din O.U.G. 195/2002.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.