Miercuri, 26 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Suceava.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, ca fiu al prefectului cetăţii. Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie va primi încă de mic educaţie creştină. După mutarea tatălui său către Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale. Cezarul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să se jertfească zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis. În temniţă, Sf. Dimitrie a binecuvântat în numele lui Hristos pe un tânăr creştin cu numele Nestor, care urma să se lupte cu un vestit gladiator păgân cu numele Lie. În urma luptei, Nestor îl învinge pe Lie, iar împăratul află de binecuvântarea lui Dimitrie şi porunceşte ca acesta să fie ucis.Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic. În ţara noastră, aproximativ 350.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.