Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenționează să folosească mijloacele de transport maritim în Grecia că Federația Panelenă a Marinarilor a anunțat organizarea unei greve, la nivel național, în ziua de 24 noiembrie 2016. Astfel, toate categoriile de nave vor rămâne ancorate în porturi.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.