Joi, 17 noiembrie 2016, de la ora 18.00, în Sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului, va avea loc conferința: „Pătrunderea creștinismului și evoluția lui în China. Influența ortodoxiei asupra religiilor locale chineze”, susținută de către teologul dr. Florin Cârlan.
Conferința se va desfășura cu binecuvântarea și în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural-Educațional, și Filiala Constanța a Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români (A.S.C.O.R)
Florin Cârlan s-a născut pe 25 ianuarie 1974. În anul 2005 a absolvit Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța, secția Pastorală, apoi un master în Drept, la aceeași universitate, urmat de cursurile Secției de Limbi Orientale a Universității București, unde a studiat limbile chineză și persană. În anul 2012 a plecat în China, cu o bursă pentru aprofundarea limbii chineze. Între timp a obținut și o bursă din partea orașului Beijing pentru continuarea studiilor doctorale, iar din 2016 este doctor în Literatură și Studiul documentelor clasice al Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității de Lingvistică din Beijing (China), cu lucrarea: „Conceptele fundamentale din lucrarea «Laozi» și studiu comparativ cu gândirea patristică ortodoxă”.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.