Stresul post-traumatic este o tulburare care se dezvoltă după ce experimentăm un eveniment pe care îl percepem ca fiind unul periculos, şocant sau înfricoşător, precum un accident grav de maşină, rănirea sau moartea unei persoane drage.
Când experimentăm un asemenea eveniment, trauma este resimțită atât la nivel psihologic, cât și fiziologic. Organismul nostru declanşează instantaneu un mecanism de “luptă sau fugi”, iar acesta este apoi retrăit la aceeași intensitate sau una asemănătoare, chiar și ani de zile după incident. Datorită acestui mecanism de auto-protecţie, multe persoane reuşesc să îşi revină în mod natural după acel eveniment traumatizant. În cazul în care şocul este mult prea mare, iar persoanele în cauză resimt stresul şi sunt în continuare speriaţi chiar dacă pericolul a trecut, atunci suferă de stres post-traumatic.
Patru simptome prin care ne dăm seama că suferim de stres post-traumatic
Atunci când experimentăm stresul post-traumatic, există o serie de 4 simptome care ne indică acest lucru, după cum urmează:
Retrăirea. “Persoanele care trec prin stres post-traumatic vor retrăi în mod repetat calvarul prin care au trecut, prin intermediul gândurilor şi amintirilor care nu le mai dau pace. Acestea pot include flashback-uri, halucinaţii şi coşmaruri”, consideră hipnoterapeutul Eugen Popa.
Evitarea. “Atunci când trec prin această fază, persoanele în cauză au tendinţa de a evita oameni, locuri, gânduri sau situaţii care ar putea să le reamintească de evenimentul traumatic. Acest lucru poate conduce la sentimente de detaşare şi izolare faţă de familie şi prieteni, precum şi o pierdere a interesului pentru activităţi de care se bucurau înainte”, afirmă specialistul.
Excitare crescută. “Un alt simptom poate fi constituit din emoţii excesive, nevoie sporită de afecţiune, insomnie, iritabilitate, accese de furie, dificultăţi de concentrare. Persoanele pot suferi şi de afecţiuni fizice, cum ar fi creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, respiraţie rapidă, tensiune musculară sau greaţă”.
Cogniţie negativă. Persoana care trece prin stres post-traumatic experimentează sentimente de vinovăţie, depersonalizare şi amintiri chinuitoare ale evenimentului traumatic.
Metode pentru a trece cu bine peste stresul post-traumatic
Atunci când conştientizăm că nu am reuşit să depăşim psihic evenimentul traumatizant, hipnoterapeutul Eugen Popa ne recomandă să trecem la pasul următorul şi să confruntăm stresul post-traumatic prin câteva tehnici simple.
Mişcă-te! “Eliberarea de endorfine şi concentrarea pe corpul nostru ne va face să ne simţim mai bine, exercitiile fizice ajutând sistemul nervos să se relaxeze. În loc să ne concentrăm pe gândurile noastre, mai bine ne-am concentra pe corpul nostru”, consideră Eugen Popa.
Reglează-ţi sistemul nervos! “Meditaţia sau respiraţia conştientă este o modalitate rapidă de a ne calma. Pur şi simplu, trebuie să luăm o pauză şi ne concentrăm atenţia pe 60 de respiraţii de fiecare dată când simţim că ne sufocăm şi nu facem faţă unui moment”, declară specialistul.
Nu te izola! “Conexiunea cu oamenii care ne face să ne simţi bine şi în siguranţă, este una dintre cele eficiente modalităţi de a ne relaxa sistemul nervos. Suportul familiei şi al prietenilor este vital în recuperarea echilibrului”, continuă specialistul.
Fă câteva schimbări în viaţa ta! “Atunci când ne luptăm cu emoţii copleşitoare şi amintiri traumatice este foarte posibil să nu mai urmăm cursul firesc al vieţii noastre. Somnul, apetitul, energia vor fi afectate. Este un moment în care trebuie să mărim efortul pentru o viaţă sănătoasă: începem o dietă sănătoasă, ne apucăm de un sport nou, ne relaxăm înainte de somn”, declară hipnoterapeutul Eugen Popa.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.