Aniversăm astăzi, 24 ianuarie 2017, 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment de referință al istoriei naționale, pasul hotărâtor spre realizarea statului național unitar român.
În fiecare an, românii onorează cu recunoștință unitatea de cuget și simțire, spiritul național, devotamentul angajat în slujba constituirii și consolidării unui stat puternic, recunoscut pe plan internațional, principii care au făcut posibilă Unirea Principatelor Române prin dubla al. egere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească.
. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Gheorghe I. Brătianu: “Se poate afirma cu hotărâre că domnitorul de la 1859 n-a fost numai alesul unei fericite întâmplări, dar că l-a călăuzit într-adevăr o idee politică superioară şi că a dat scurtei sale cârmuiri un ţel mai înalt, văzând dincolo de greutăţile fără seamăn şi de luptele aprige ale timpului său, un ideal mai depărtat al neamului său.”
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.