Luna februarie aduce o creștere a calatoriilor față de alte luni ale anului, odată cu Ziua Îndrăgostiților. In a doua parte a lunii februarie, gradul de ocupare al unităților de cazare va crește considerabil, depășind 70%-80% în zonele turistice, vârful de ocupare hotelieră va fi în weekendul 23 – 25 februarie, de Dragobete, urmat de weekendul 17 – 19 februarie.
Pentru ca sejurul de Ziua Îndrăgostiților să fie cât mai pe placul oaspetilor, hotelierii au pregătit pachete spa & wellness și servicii suplimentare: șampanie în cameră, cine speciale, plimbări cu trăsura sau sania trasă de cai. Cele mai multe cupluri plănuiesc un sejur de două nopți iar bugetul alocat pentru cazarea în România se încadrează între 400-600 lei / două nopți, două persoane.
Printre cele mai romantice destinații interne alese de români: Sighișoara,Sibiu,Ținutul Conacelor-Covasna, Targu Jiu și Valea Prahovei.
Weekend la SPA pe Valea Prahovei
Accesibilitatea stațiunilor și pârtiile care funcționează la capacitate maximă transformă Valea Prahovei într-una dintre cele mai cerute destinații în acest an, de Ziua Îndrăgostiților. În cadrul pensiunilor și hotelurilor de aici cuplurile pot avea parte de o atmosferă intimă și beneficia de facilitățile SPA la standarde ridicate. Pentru un weekend romantic în stațiunile de pe Valea Prahovei, turiștii plătesc între 150 lei și 350 lei / noapte, pentru două persoane.
Vizită la castelul de pe Valea Zânelor, Sibiu
Castelul de Lut din Valea Zânelor este un loc romantic, inspirat din basmele cu frații Grimm. Amplasată la poalele muntelui Făgăraș, locația este perfectă pentru cuplurile îndrăgostite de poveștile cu regi și prințese. Turiștii care vor să îl viziteze de Ziua Îndrăgostiților optează pentru cazare în Sibiu.
Ținutul Conacelor din Covasna
Ținutul împânzit de conace, Covasna, își așteaptă vizitatorii cu o diversitate de centre de tratament și spații de cazare. Pentru turiștii în căutarea unei case de oaspeți primitoare și care vor să aibă o experiență autentică, două nopți la un conac sau un castel din Covasna vor fi suficiente pentru a înțelege povestea zonei. Pentru o noapte de cazare la un castel de 4 stele din județul Covasna turiștii plătesc aproximativ 300 lei/ noapte / două persoane.
Weekend medieval în Sighișoara
Plimbările pe străduțele pietruite și liniștea cetății transformă orașul într-un loc de relaxare pentru turiștii care vor să aibă parte de o scurtă escapadă. Pentru o noapte de cazare în Sighișoara cuplurile plătesc între 150 și 450 lei.
Sarutul la Targu Jiu
Targu Jiu este recunoscut pentru faptul ca primeste anual, de Dragobete, sute de indragostiti din toata tara, care vin sa isi declare dragostea la faimoasa Poarta a Sarutului. Poarta Sarutului se afla la intrarea din parcul orasului, iar pe laturile fiecarei coloane se regasesc doua jumatati ale unui cerc, care simbolizeaza sarutul.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.