Trăind într-o lume care se derulează rapid prin faţa ochilor noştri, ne este din ce în ce mai greu să îi ascultăm pe cei din jur, ci ne interesează mai mult să ne facem cunoscut punctul de vedere.
În cadrul unui experiment simplu, psihologul şi trainerul NLP Andra Tănăsescu a verificat dacă într-adevăr suntem mai mult activi sau pasivi când comunicăm şi a ajuns la concluzia că majoritatea persoanelor reţin foarte uşor ce tocmai au comunicat, dar le este foarte greu să mai reproducă şi ce a spus persoana din faţa lor. “Ascultarea cu adevărat a persoanelor din faţa noastră a devenit un lucru complicat, deoarece noi considerăm că acea comunicare unilaterală este suficientă ca să ne atingem obiectivele. Nici pe departe! Aşa cum noi nu ne complicăm să ne concetrăm pe ce spune cel din jur, aşa se întâmplă şi cu cealaltă persoană, dezvoltându-se un cerc vicios. Într-un final, niciunul dintre cei doi interlocutori nu s-au făcut înţeleşi, iar în timp se vor instala stări de frustrare, nervozitate, care vor escalada în certuri”.
Ascultarea pasiva este unul dintre cele mai întâlnite la ora actuală. Din cauză că suntem bombardaţi zilnic de o multitudine de mijloace de informare în masa – TV, radio, site-uri de ştiri, Facebook etc. – ne-am dezvoltat, fără să ne dăm seama, mecanisme de apărare, care filtrează informaţia. “Nu toate informaţiile primite sunt de interes pentru noi şi am învăţat să fim mai selectivi, iar în timp am devenit comozi; iar prin acest lucru mă refer inclusiv la faptul că nu mai scriem cuvintele întregi şi comunicăm prin tot felul de abrevieri. În mediul online, aceste abrevieri sau alte mecanisme de filtrare sunt foarte utile şi benefice, deoarece pot transmite mai multe lucruri într-un timp mai scurt, însă în mediul real, datele problemei se schimbă radical. Este o dovadă de lipsă de respect să îi răspundem scurt unui prieten, prin “aha”, “îhî”, „mdea” sau să dăm din cap aprobator, dar mintea noastră să fie în altă parte. Interlocutorul va sesiza imediat lipsa de interes şi se va crea o prăpastie între cele două persoane, care va duce până la neînţelegeri sau certuri. De multe ori nici nu ne dăm seama că nu îi ascultăm cu adevărat pe cei din jur, a devenit pur şi simplu un reflex. Ca să testăm rapid dacă suntem ascultaţi, îi putem ruga pe interlocutori să reproducă tot ce au înţeles din comunicarea noastră, aşa cum îşi testează uneori profesorii pe elevii neatenţi din ultima bancă”, explică Andra Tănăsescu.
Ce trebuie să facem pentru a începe să-i ascultăm cu adevărat pe cei din jurul nostru?
Psihologul este de părere că, pentru a remedia această problemă de relaţionare, întâi de toate trebuie să conştientizăm că avem una dintre cele trei probleme de mai sus. Nu putem să schimbăm un lucru pe care nu ştim că-l facem. Odată ce am devenit conştienţi de pattern-urile pe care ni le-am format în decursul timpului, putem alege pe care vrem să le schimbăm şi pe care considerăm că ni se potrivesc personalităţii noastre şi dorim să le păstrăm în continuare. Pentru asta, este nevoie să ştim două lucruri esenţiale:
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.