Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, 21 august 2012, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Canadei la Bucureşti, Philippe Beaulne.
Agenda convorbirilor s-a concentrat asupra stadiului actual al relaţiilor dintre România şi Canada, precum şi asupra perspectivelor concrete de aprofundare a cooperării, atât în plan bilateral, cât şi la nivel multilateral.
A fost evocată, astfel, importanţa deosebită acordată de ambele părţi menţinerii interacţiunii strânse atât în plan politic, inclusiv prin intensificarea dialogului la nivel parlamentar, cât şi economic, prin sporirea volumului investiţiilor canadiene în ţara noastră. Un accent special a fost pus pe continuarea cooperării pentru finalizarea unităţilor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă.
Ministrul Titus Corlăţean a reiterat, cu acest prilej, interesul prioritar al ţării noastre pentru eliminarea obligativităţii regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în Canada, solicitând accelerarea procesului decizional intern canadian pe acest dosar, în vederea asigurării, astfel, a egalităţii de tratament pentru toţi cetăţenii europeni.
Au fost trecute în revistă, totodată, evoluţiile relevante din cadrul dialogului UE-Canada, şeful diplomaţiei române subliniind, în acest context, sprijinul politic pe care România îl acordă finalizării negocierilor cu privire la Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre UE şi Canada.
Cei doi oficiali au subliniat, de asemenea, importanţa deosebită acordată de fiecare dintre cele două state participării şi asigurării unei contribuţii de substanţă la pregătirea lucrărilor apropiatului Sommet al Francofoniei, care urmează a avea loc la Kinshasa, în intervalul 12-14 octombrie 2012.
Informaţii suplimentare:
Ambasadorul Canadei la Bucureşti, Philippe Beaulne, şi-a prezentat scrisorile de acreditare la 2 septembrie 2009.
Licenţiat în Ştiinţe Politice, Beaulne se află în serviciul diplomatic canadian din anul 1982, în prezent îndeplinind şi funcţia de Reprezentant Personal al premierului Canadei, Stephen Harper, pentru Francofonie.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.