Comisarul României la EXPO 2012 Yeosu, Ferdinand Nagy, a participat luni, 6 august 2012, la o masă rotundă organizată de autorităţile locale coreene din Jeollanam-do, provincia de care aparţine oraşul Yeosu, care s-a axat pe promovarea oportunităţilor de dezvoltare ale regiunii, urmând ca autorităţile locale să facă demersuri, după finalizarea expoziţiei internaţionale, pentru atragerea de turişti străini şi găzduirea de evenimente internaţionale.
„Contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a fructifica cât mai bine resursele turistice ale Jeollanam-do. Provincia noastră are 5 parcuri naţionale, 220 de insule şi peste 6.000 de km de litoral”, a declarat Jung In Hwa, directorul Biroului de Turism şi Cultură a provinciei Jeollanam-do.
În intervenţia sa, preşedintele Biroului Internaţional pentru Expoziţii şi comisar al României la EXPO 2012, Ferdinand Nagy, a evidenţiat importanţa valorificării eficiente atât a proiectelor demarate în regiune cu ocazia EXPO 2012, cât şi a infrastructurii realizate şi a vizibilităţii internaţionale de care s-a bucurat regiunea coreeană în perioada expoziţiei internaţionale. „Expoziţia din Yeosu a fost o experienţă minunată până acum şi vom profita la maxim de ultimele 6 zile. Vom purta în suflet un sentiment aparte pentru EXPO 2012 din Republica Coreea, un proiect complex şi de succes, pentru care organizatorii merită toate felicitările noastre”.
În cursul zilei de 6 august, oficialul român a avut şi un dejun de lucru cu preşedintele Comitetului de Organizare al EXPO 2012, Kang Dong Seok, pentru a discuta despre finalizarea EXPO, concluziile şi bunele practici care pot fi extrase din acest proiect.
Pavilionul României continuă, în cele 6 zile rămase până la final, Zilele Culturii Româneşti la EXPO 2012. În perioada 8-12 august, vor avea loc spectacole ale ansamblului Harghita, care păstrează, cultivă şi promovează bogatele tradiţii ale muzicii şi dansului popular transilvănean.
Numărul vizitatorilor EXPO 2012 a depăşit duminică, 5 august 2012, pragul de 7 milioane, iar numărul vizitatorilor Pavilionului României a ajuns la aproximativ 650.000.
Informaţii suplimentare
România este prezentă la Expo Yeosu 2012 cu un pavilion conceput în jurul unicităţii şi importanţei ecologice a Deltei Dunării şi a atras până în prezent aproximativ 650.000 de vizitatori. Tematica participării României la EXPO 2012 Yeosu evidenţiază în principal unicitatea Deltei Dunării, precum şi a zonelor protejate ale acesteia, generate de bio- şi etnodiversitate, în contextul dezvoltării durabile.
Expoziţia Internaţională din Yeosu, Republica Coreea se desfăşoară pe durata a 90 de zile, de pe 12 mai până pe 12 august 2012. În cadrul expoziţiei, sunt prezente 104 ţări participante şi 6 organizaţii internaţionale, iar organizatorii EXPO estimează un număr de peste 8 milioane de vizitatori pe durata celor 3 luni de desfăşurare a manifestării.
Expoziţia se desfăşoară pe o suprafaţă de 25 ha în zona portului din Yeosu, oraş situat în centrul zonei de sud a Peninsulei Coreea. Tema expoziţiei de anul acesta este “The Living Ocean and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities”.
Informaţii actualizate despre participarea României la EXPO 2012, fotografii şi imagini video se regăsesc pe site-ul oficial al Pavilionului României la Expo Yeosu 2012: http://www.royeosu2012.ro/ şi site-ul MAE: http://www.mae.ro/expo-2012.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.