Pe 1 august 2017 a intrat în vigoare ordonanţa prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord. Social, măsura are rolul să protejeze aceste categorii de salariaţi asigurându-le dreptul la pensie şi la servicii medicale în sistemul public. Din punct de vedere economic, noile prevederi au scopul să limiteze situaţiile în care contractele de muncă cu timp parţial sunt încheiate pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale de muncă cu timp normal de lucru şi, implicit, să elimine inechităţile faţă de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal şi asigură salariul minim brut pe ţară propriilor salariaţilor. Reţinerile pe ştatul de salarii datorate de salariat la contribuţia individuală la pensii, respectiv la contribuţia individuală la sănătate nu se modifică. Se majorează baza de calcul pentru contribuţia la pensii şi sănătate plătită de angajator. Salariul net încasat de salariat nu scade, cresc doar cheltuielile angajatorului pentru aceste contracte cu timp parţial. Excepţie sunt cazurile în care salariatul se află într-una dintre următoarele situaţii: este elev sau student în vârstă de până la 26 ani; urmează o formă de ucenicie; este pensionar şi beneficiază de pensii din sistemul public de pensii: persoanele cu dizabilităţi. Exceptie este si persoana fizică realizează venituri din salarii având mai multe contracte de muncă cu timp parţial sau întreg, iar valoarea cumulată a veniturilor din salarii depăşeşte salariul minim pe economie.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.