Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ (anul școlar 2017-2018) se va desfășura miercuri, 18 iulie 2018. Înscrierea candidaților care doresc să participe se face la unitățile de învățământ, până în data de 9 octombrie 2017, inclusiv. Celelalte etape prevăzute în calendarul de organizare și desfășurare a acestui examen, aprobat prin ordin de ministru, sunt următoarele: emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/a Municipiului București (până la 2 octombrie 2017), transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratele școlare județene/ISMB în paralel cu verificarea și avizarea acestora (până la 9 octombrie 2017), respectiv informarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere (9 – 31 octombrie). Inspecțiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018. Ulterior (3 – 10 iunie 2018), în vederea susținerii probei scrise, dosarele de înscriere ale candidaților din baza de date vor fi completate și validate. Prima afișare a rezultatelor înregistrate de participanții la proba scrisă va avea loc în 24 iulie. În zilele de 24 și 25 iulie vor putea fi depuse contestații, care vor fi soluționate în intervalul 25 – 27 iulie. Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 27 iulie. Listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale în săptămâna 30 iulie – 3 august, MEN urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.