Dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului

Educația și dezvoltarea copiilor au devenit unele din prioritățile vieții noastre, balansând într-o utilă măsură jobul și hobby-urile. Educatia primită în scoală, acasă și pe stradă reușește să le dezvolte doar inteligență cognitivă, nu și inteligență emotională, care este esenţială în armonioasa și sănătoasa dezvoltare a copiilor.
Atât școală, cât și familia și societatea fac 3 greșeli majore, care dezechilibrează buna dezvoltare a copilului: neglijarea dezvoltării inteligenței emoționale încă din primii ani de şcoală, punerea accentului aproape în exclusivitate pe științele reale și neglijarea materiilor care au menirea de a le stimula creativitatea și emoțiile și, nu în ultimul rând, denaturarea conceptului de “Cei 7 ani de acasă”.
Dezvoltarea inteligenței emoționale, neglijată încă din primii ani
De la inceputul grădiniţei și din școala primara, copiii sunt ghidați de sistemul de învăţământ exclusiv către partea informaţională și tehnică a lucrurilor. Această metodă dezvoltă, într-adevăr, funcțiile psihice sau intelectuale și cele motorii sau instinctive, însă dacă aceste funcții nu sunt bine coordonate de emoții, există riscul major ca acești indicatori de performanţă să acționeze în cel mai bun caz, deficitar, iar în cel mai rău caz, haotic, respectiv distructiv.
Prea puțin accent pe arta si prea mult accent pe științe reale
“De altfel, în sistemul educațional autohton, balanța cognitiv vs. emoțional este înclinată net în favoarea inteligenței cognitive, dovadă fiind afluxul de materii care promovează științele reale și neglijarea materiilor care încurajează dezvoltarea creativităţii şi a spiritului artistic în rândul copiilor. Muzica, desenul, chiar și educația civică, dirigenția, religia etc. ar trebui să devină materii la fel de importante ca matematica, informatica, chimia sau fizica. Focusând întreagă lor educație către științe exacte riscăm să-i dezvoltăm dizarmonios pe copii, să nu știe să-și gestioneze emoțiile și, până la urmă, să nu știe să opereze în societatea reală, noțiunile din matematică, chimie sau alte materii asemănătoare. Totul se transformă într-un cerc vicios din care unui copil îi va fi foarte greu să iasă. Dincolo de bagajul de cunoștințe pe care vrem să le însuşească, țelul unei societăţi sănătoase este să formeze copii fericiți, care să se bucure de viaţă, de cele învăţate, de familie, de prieteni. Formula corectă este îmbinarea armonioasă dintre inteligența cognitivă și cea emoţională”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
Îi învăţăm să spună, fără să simtă, “Mulţumesc” și “Bună ziua”
“Copiii învaţă prin imitare. Îi observă pe adulții din jurul nostru și le imită gesturile, atitudinile, comportamentele. Când ei vor vedea adulți nefericiți, vor deduce faptul că acesta este modul corect de a trăi, iar fericirea nu este un obiectiv în viaţă. Din nefericire, noi, adulții, îi învăţăm să spună, prin imitare, dar fără să simtă sau să dorească, să spună “Mulţumesc” sau “Bună ziua”. Conceptul de “Cei 7 ani de acasă” nu mai are același înțeles ca pe vremuri, deoarece în cei 7 ani de acasă, părinţii îi educă în spiritul competiției cu orice preț, cu idei de genul “dacă pierzi, ești un ratat” sau “Băiatul vecinei a luat note mai mari ca tine”. Respectul faţă de oamenii din jur nu mai reprezintă o valoare atât de importantă pentru copiii noștri, deoarece noi, adulții, am încetat să le mai spunem asta. Astfel, toate sugestiile pe care cei mari le dau celor mici, nu fac decât să stopeze și să înlăture posibilitatea copilului să se implice emoțional într-un anumit aspect. Astfel, crescând, adultul va avea rețineri să-și facă așa repede prieteni, să râdă, să se bucure ca un copil, să treacă peste probleme, să se bucure de orice moment, așa cum o făcea când era mic.