O R D O N A N Ț Ă
de extindere a cercetărilor și începere a urmăririi penale
Anul 2012 luna iulie, ziua 18, ora 10,00
…..procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Având în vedere actele de urmărire penală efectuate în cauza privind pe învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu, cercetat pentru săvârşirea instigării la infracțiunea de delapidare prev. de art.25 rap. la art.2151 alin. (1) şi (2) din Codul penal și infracţiunea de spălare a banilor prev. de art.23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru infracţiunea de spălare a banilor prev. de art.23 lit.c) din Legea nr.656/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit.a) din Codul penal,
CONSTAT:
Prin ordonanța din ….. s-a dispus disjungerea cauzei din dosarul nr….. și astfel s-a format prezentul dosar penal. Motivele care au determinat această disjungere au avut la bază analiza inițială realizată asupra mecanismelor financiare prin care a fost conceput şi aplicat rolul fiecărei persoane suspectate de comiterea unor fapte penale cu privire la Banca Agricolă, Banca Română de Scont, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Fondul Naţional de Investiţii şi care au primit diferite soluţii, unele soluționate prin hotărâri judecătorești definitive.
Până la data de 21 mai 2012, toate înscrisurile analizate au fost coroborate cu probele aflate în dosarele penale soluționate definitiv de către instanțele de judecată, rapoartele de expertiză financiare-contabile, raportul de control al Direcției de Supraveghere a Băncii Naționale a României, declarațiile de martori, declarațiile făptuitorilor, declarațiile învinuiților, declarațiile inculpaților, toate aceste probe fiind avute în vedere de către instanțele de judecată, care au pronunțat soluțiile definitive.
Astfel, înscrisurile solicitate și analizate au identificat aspecte care nu au fost avute în vedere pe parcursul cercetărilor inițiale și au scos în evidență existența unor date din care rezultă presupunerea rezonabilă că Vîntu Sorin Ovidiu a săvârșit și alte infracțiuni decât cele pentru care organele de urmărire penală au efectuat cercetări până în prezent (cele care au făcut obiectul soluțiilor de neurmărire penală infirmate ori al faptelor pentru care s-a dispus pe parcursul anilor continuarea cercetărilor în dosare disjunse, dar nesoluționate în final ).
De asemenea, a fost avut în vedere conținutul unor discuţii telefonice care atestă legătura dintre Vîntu Sorin Ovidiu și Popa Nicolae, probe administrate în baza autorizațiilor emise de către judecător, câștigate cauzei prin aplicarea art.912 alin.(5) din Codul de procedură penală.
În baza actelor premergătoare efectuate, la data de 21 mai 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de Vîntu Sorin Ovidiu pentru săvârşirea instigării la infracțiunea de delapidare prev. de art.25 rap. la art.2151 alin. (1) şi (2) din Codul penal și infracţiunea de spălare a banilor prev. de art.23 lit.b) din Legea nr.656/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru infracţiunea de spălare a banilor prev. de art.23 lit.c) din Legea nr.656/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art.33 lit.a) din Codul penal.
Motivele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale au avut în vedere faptul că din probatoriul administrat a rezultat că Vîntu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa să comită infracțiunea de delapidare săvârşită în dauna Fondului Naţional de Investiţii, pentru care autorul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare prin Sentinţa penală nr…… a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr……. a Î.C.C.J. Totodată, a rezultat că Vîntu Sorin Ovidiu i-a înlesnit lui Nicolae Popa săvârşirea infracţiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală şi să nu execute pedeapsa, precum şi de a tăinui sumele de bani obţinute. După săvârşirea faptelor menţionate, Vîntu Sorin Ovidiu a dobândit şi a deţinut, direct sau prin persoane fizice şi juridice pe care le controla, sume de bani şi alte bunuri provenite din delapidarea F.N.I. de către Popa Nicolae şi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna F.N.I., cunoscându-le provenienţa. De asemenea, Vîntu Sorin Ovidiu a efectuat mai multe operaţiuni patrimoniale prin care bunurile provenite din infracţiuni au fost transferate în mod repetat între persoane pe care le controla, urmărind ascunderea sau disimularea adevăratei lor naturi.
Cercetările efectuate au stabilit că Vîntu Sorin Ovidiu a supus procesului de spălare a banilor suma de peste 700.000 lei proveniți din infracțiunea de delapidare și peste 9,6 milioane lei proveniți din infracțiunea de înșelăciune, adică peste 5,4 milioane USD la data prăbușirii F.N.I.
Toate elementele de fapt avute în vedere au fost expuse în motivarea începerii de urmărire penală și conturează bănuiala legitimă că Popa Nicolae a acţionat sub coordonarea lui Vîntu Sorin Ovidiu, care a fost iniţiatorul întregii operaţiuni şi principalul beneficiar al sumelor cu care a fost fraudat Fondul Naţional de Investiţii și demonstrează că, pe parcursul timpului, importante sume de bani fraudate din F.N.I. s-au mișcat spre Vîntu Sorin Ovidiu, situație de fapt precizată de altfel de către Popa Nicolae, Ioana Maria Vlas și alte persoane audiate pe parcursul cercetărilor inițiale.
Astfel, deși cunoștea că importante sume de bani au fost scoase din Fondul Național de Investiții prin săvârșirea infracțiunilor pentru care mai multe persoane au fost condamnate definitiv, Vîntu Sorin Ovidiu a disimulat o perioadă de timp sumele de bani astfel obținute în investiții societare, iar din anul 2003 și până în prezent, prin multiple tranzacții juridice și economice, a dobândit, deținut și folosit numeroase bunuri imobile, el fiind adevăratul ”proprietar” al societății care a administrat aceste bunuri, ori este beneficiarul de fapt al sumelor provenite din tranzacțiile imobiliare.
********
A. Prin rezoluția de începere a urmăririi penale din data de ….., în fapt s-a reținut că, după ce în perioada 1999-2000 a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI prin intermediul lui Popa Nicolae sau a societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a utilizat aceste sume la achiziţionarea următoarelor bunuri imobile:
1. imobilul din Focşani
2. imobilul din Corbeanca nr. cadastral …. – în prezent proprietatea SC …… 2002 SA;
3. imobilul situat în Bucureşti, …. SC ….. SA;
4. imobilul teren 597 mp şi construcţia edificată pe acesta, nr. cadastral …, situat în com. Corbeanca, transferat de Vîntu Sorin Ovidiu către o societate radiată în prezent din Registrul Comerțului;
5. imobilul teren 597 mp şi construcţia edificată pe acesta, nr. cadastral …. şi ….. situat în com.Corbeanca,– transferat de Vîntu Sorin Ovidiu către o societate radiată în prezent din Registrul Comerțului;
6. imobil teren 3000 mp, nr. cadastral …. situat în com. Corbeanca, transferat de Vîntu Sorin Ovidiu către o societate radiată în prezent din Registrul Comerțului;);
7. imobil construcţie tip cabană (suprafaţă 169,87 mp), nr. cadastral …. situat în com.Corbeanca, – transferat de Vîntu Sorin Ovidiu către o societate radiată în prezent din Registrul Comerțului;
8. imobil Complex Hotelier ,,,,,şi imobil Complex Hotelier ,,,, – în prezent proprietatea SC …… SA;
9. imobilul din Ploieşti, în prezent proprietatea SC …..SA;
10. imobilul din Bucureşti, în prezent proprietatea SC …..SA.
În fapt s-a mai reținut că în data de 24.06.1998, între învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu şi SC ….. SA (reprezentată de Popa Nicolae) a fost încheiată convenţia de creditare autentificată sub nr…… în baza căreia Vîntu Sorin Ovidiu urma să acorde SC …..SA, cu titlu de împrumut, diferite sume de bani pentru desfăşurarea activităţii curente a societăţii. În data de 02.02.2000 Consiliul de Administraţie al SC ….SA (unde Vîntu Sorin Ovidiu era acţionarul majoritar) constată acordarea unui credit în valoare de 91.850.381.683 ROL de către numitul Vîntu Sorin Ovidiu către societate, aşa cum rezultă din menţiunile existente într-o serie de contracte de vânzare-cumpărare imobile, datorie rezultată în principal din sumele transferate cu titlu de credit în baza OP nr…… (în valoare de 28.000.000.000 ROL), OP nr….. (în valoare de 25.000.000.000 ROL), OP nr…… (în valoare de 30.000.000.000 ROL) şi OP nr…… (în valoare de 2.000.000.000 ROL). Cu privire la sumele de bani transferate în baza OP nr….. OP nr…… şi OP nr…..expertiza financiar-contabilă efectuată a stabilit că acestea provin din răscumpărări unități de fond pe carnetul de investitor nr….., emis pe numele Popa Nicolae și reținut ca și prejudiciu la infracțiunile de înșelăciune. Din totalul sumelor retrase de Popa Nicolae de pe acest carnet de investitor, suma de 50.507.017.820 ROL este încasată în plus drept răscumpărare unităţi de fond de către acesta, după cum rezultă din conținutul raportului de expertiză contabilă.
În vederea compensării datoriei, între SC ….. SA şi Vîntu Sorin Ovidiu se încheie un număr de 15 contracte de vânzare-cumpărare de imobile. Aceste imobile au fost ulterior vândute de Vîntu Sorin Ovidiu către SC …. SA, actuala SC …. SA, astfel:
a. imobilul situat în Craiova,
b. imobilul (S=116,85 mp) situat în Focşani,
c. imobilul situat în Galaţi,
d. imobilul situat în Târgovişte,
e. imobilul situat în Sfântul Gheorghe,
f. imobilul situat în Satu Mare,
g. imobilul situat în Ploieşti,
h. imobilul situat în Brăila,
i. imobilul situat în Călăraşi,
j. imobilul (suprafaţă 158,2 mp) situat în Botoşani,
k. imobilul situat în Giurgiu,
l. imobilul situat în Roman,
m. imobilul situat în Piatra Neamţ,
n. imobilul situat în Piatra Neamţ,
o. imobilul situat în Slobozia,
Pe de altă parte, în fapt s-a reținut că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a fost acţionar majoritar şi/sau administrator într-o serie de societăţi implicate în transferul de imobile achiziţionate din sume provenite din SOV INVEST – FNI, după cum urmează: SC ….. SA, acţionar majoritar în perioada 06.10.1998-04.07.2000 și administrator în perioada 25.09.2000-12.02.2001; SC … SA, acţionar majoritar în perioada 23.12.1994-11.04.2006 și administrator în perioada 23.12.1994-08.06.2000; SC …. SA, acţionar majoritar în perioada 13.04.1995-18.05.1995 și 02.11.1998-18.07.2000, administrator în perioada 13.04.1995-11.05.1995; SC …..SA, acţionar majoritar în perioada 16.02.1999-04.07.2000 prin SC …. SA, și în perioada 04.09.2001-10.10.2001. Referitor la SC …. SA cercetările au stabilit că în data de 18.02.2002 acţionarii au modificat doar denumirea societăţii în SC ….SA. S-a mai reținut că începând cu data de 22.07.2002 la SC ….. SA acţionarul majoritar este societatea …… un offshore din Cipru, condus de către Vîntu Sorin Ovidiu.
Așadar, întrucât s-a stabilit că din anul 2003 și până în prezent, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a deţinut bunurile provenite din delapidarea şi din înşelarea Fondului Naţional de Investiţii, iar apoi le-a introdus într-un mecanism economico-financiar complex, transferând succesiv numeroase bunuri imobile între proprietari pe care îi controla, faptele sale constituie două infracţiuni de spălare a banilor prev. de art.23 lit.b) şi de art.23 lit.c) din Legea nr.656/2002, cu modificările și completările ulterioare.
B. I. În raport cu probele administrate după data de 21 mai 2012 s-a stabilit că, după ce în perioada 1999-2000 a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI prin intermediul lui Popa Nicolae, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a utilizat aceste sume la achiziţionarea și a altor bunuri imobile, altele decât cele reținute în starea de fapt din rezoluția de începere a urmăririi penale, astfel:
11. imobilul situat în Bucureşti,
12. imobilul situat în str. …..
– în data de 23.02.2000, Popa Nicolae a răscumpărat de pe carnetul nr…… unităţi de fond FNI în valoare de 65.000.056.700 ROL), bani viraţi în contul numitului Vîntu Sorin Ovidiu, deschis la …… Ulterior, în datele de 08.03.2000, 09.03.2000 şi 10.03.2000, Vîntu Sorin Ovidiu efectuează prin împuternicit trei ridicări în numerar în valoare de 356.000.000 ROL, 400.000.000 ROL şi 1.600.000.000 ROL. Suma totală de 2.356.000.000 ROL este parte din suma de 137.403.330.106 ROL reţinută ca prejudiciu din infracţiunea de delapidare.
– în data de 09.03.2000, Vîntu Sorin Ovidiu încheie cu ….. contractul de vânzare-cumpărare (autentificat sub nr……. de notarul public …..) pentru imobilul situat în Bucureşti, pentru suma de 667.730.000 ROL, reprezentând echivalentul a 35.000 USD. În data de 23.10.2000, Vîntu Sorin Ovidiu încheie cu SC ….SA un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul susmenţionat, acest proprietar menţinându-se până în data de 20.12.2010 când SC ….SA încheie cu ….. un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect acest imobil, pentru suma de 352.629,78 lei, echivalentul a 82.200 EURO.
– în data de 10.03.2000, Vîntu Sorin Ovidiu încheie cu …..contractul de vânzare-cumpărare (autentificat sub nr….. de notarul public ….) pentru imobilul situat în Bucureşti, pentru suma de 34.000 USD, reprezentând echivalentul a 648.856.000 ROL. În data de 07.09.2000, Vîntu Sorin Ovidiu încheie cu SC …. SA un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul susmenţionat, acest proprietar menţinându-se până în data de 04.08.2010 când SC …..SA încheie cu ……un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect acest imobil, pentru suma de 291.180 lei.
II. De asemenea, materialul probator administrat după începerea urmăririi penale demonstrează că o parte din imobilele intrate în proprietatea SC …..SA, societate controlată de către învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu prin mecanismul infracțional reținut în starea de fapt, au fost închiriate pentru diferite sume de bani, după cum urmează:
1) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC ….SA privind spaţiul situat în Giurgiu, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC ….. SA urma să încaseze de la SC …. SA suma de 7.708 USD;
2) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC …. SA privind spaţiul situat în Târgovişte, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC …… SA urma să încaseze de la SC ….. SA suma de 5.731 USD;
3) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC …..SA privind spaţiul situat în Craiova, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC …… SA urma să încaseze de la SC ….. SA suma de 4.998 USD;
4) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC …. SA privind spaţiul situat în Sfântu Gheorghe, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC …. SA urma să încaseze de la SC ….. SA suma de 7.879 USD;
5) din contractul de închiriere încheiat între SC …. SA şi SC …. SA privind spaţiul situat în Roman, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC ….. SA urma să încaseze de la SC …. SA suma de 7.452 USD;
6) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC ….SA privind spaţiul situat în Botoşani, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC ….. SA urma să încaseze de la SC … SA suma de 5.622 USD;
7) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC …. SA privind spaţiul situat în Galaţi, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC …. SA urma să încaseze de la SC … SA suma de 4.839 USD;
8) din contractul de închiriere încheiat între SC ….. SA şi SC …. SA privind spaţiul situat în Slobozia, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC ….. SA urma să încaseze de la SC … SA suma de 9.495 USD;
9) din contractul de închiriere încheiat între SC …. SA şi SC …. SA privind spaţiul situat în Călăraşi, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că SC ….. SA urma să încaseze de la SC …. SA suma de 4.998 USD;
10) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi ……..privind spaţiul situat în Brăila, …. jud. Brăila, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la ……..suma de 4.955 USD;
11) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi ……..privind spaţiul situat în Satu Mare, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la ……..suma de 8.497 USD;
12) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi ……..privind spaţiul situat în Focşani, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la ……..suma de 4.949 USD;
13) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi ……..privind spaţiul situat în Piatra Neamţ, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la ……..suma de 3.749 USD;
14) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi ……..privind spaţiul situat în Ploieşti, pe durata unui an (noiembrie 2000-noiembrie 2001) (preţ închiriere 7 USD/mp), rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la ……..suma de 11.515 USD;
15) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi SC ……SRL (şi actele adiţionale la acest contract) privind spaţiul situat în Ploieşti, pentru perioada mai 2011- iunie 2012, rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la SC ….. SRL suma de 5.740 Euro. Plăţile realizate de SC ….. SRL în baza acestui contract (facturate de SC ….. SA);
16) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi SC … SRL (şi actele adiţionale la acest contract) privind spaţiul situat în Ploieşti, pentru perioada iunie 2011- iunie 2012, rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la SC …..SRL suma de 11.340 Euro;
17) din contractul de închiriere încheiat între ……..şi ….. (şi actele adiţionale la acest contract) privind spaţiul situat în Bucureşti, pentru perioada noiembrie 2011- iunie 2012, rezultă faptul că ……..urma să încaseze de la …. suma de 12.000 Euro;
În raport de starea de fapt descrisă există probe că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a săvârșit aceleași infracțiuni și în privința acestor bunuri și este necesar a se dispune extinderea cercetărilor pentru faptele noi constatate în sarcina sa, fapte descrise la pct.B.
În aceste condiții, pe baza probatoriului administrat, s-a stabilit că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a supus procesului de spălare a banilor pe lângă sumele reținute în starea de fapt inițială, respectiv suma de peste 700.000 lei provenită din infracțiunea de delapidare și peste 9,6 milioane lei provenită din infracțiunea de înșelăciune, și suma de peste 130.000 lei provenită tot din infracțiunile săvârșite, adică peste 5,47 milioane USD la data prăbușirii F.N.I., respectiv sumele de 278.034 USD și 786.060 EURO, provenite din chirii.
De aceea, în temeiul art. 228 alin.(1) și (11) din Codul de procedură penală, se va dispune începerea urmăririi penale împotriva numitului Vîntu Sorin Ovidiu și pentru aceste fapte, așa cum sunt descrise la pct.B.
Întrucât nu există vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art.10 din Codul de procedură penală,
În temeiul art.238 din Codul de procedură penală și art. 228 alin.(1) și (11) din Codul de procedură penală,
D I S P U N:
Extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de numitul
Vîntu Sorin Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art.23 lit.b) din Legea nr.656/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapte descrise la pct.B
Se vor reţine dispoziţiile art.33 lit.a) din Codul penal.
Prezenta rezoluție se înregistrează în registrul special al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dată în Bucureşti, astăzi, 18.07.2012.
PROCUROR
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.