Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat în finala turneului de la Australian Open, după ce a învins-o, scor 6-3, 4-6, 9-7, pe germanca Angelique Kerber (6 WTA). În ultimul act al competiţiei, sâmbătă, de la ora 10.30, o va întâlni pe Caroline Wozniacki (2 WYA).
ConstănţeancaHalep, în vârstă de 26 de ani, a obţinut calificarea în cea de-a treia finală de Grand Slam a carierei şi prima la Australian Open, la capătul unui meci care a durat două ore şi 20 de minute.
„A fost foarte greu. Tremur toată acum, a fost foarte emoționant. O adversara foarte dificila, lovește bine de oriunde. Nu e ușor să ai doua astfel de meciuri lungi într-un singur turneu…Sunt bucuroasă că am putut să câștig acest meci. E cu adevărat ceva grozav ce am făcut în acest turneu cu toate problemele, dar sunt în finală și trebuie să mă bucur de moment, căci este cel mai frumos,” a declarat Simona Halep.
Pentru calificarea în finala competiţiei Simona Halep va încasa un cec în valoare de 2.000.000 de dolari australieni (aproximativ 1 300 000 de euro).
Alexandra Cornea