Primăria municipiului Mangalia are pentru 2018, în diferite stadii de implementare, mai multe proiecte europene, cu o valoare totală de aproape 30 de milioane de euro Cel mai avansat dintre acestea este proiectul de modernizare a stațiunii Saturn. „Imediat după ce ne vom asigura că proiectul primește finanțare europeană, vom demara procedurile legale de achiziție, care, în cel mai rău caz, ar putea dura până spre sfârșitul anului, dacă vor fi contestații. Oricum, anul acesta vom începe lucrările și sper să le finalizăm până în toamna anului 2019”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. Alte două proiecte la fel de avansate vizează modernizarea Pieței Republicii și reabilitarea unui număr de 22 de străzi, din localitate. Ambele proiecte sunt depuse în parteneriat cu Primăria Balcik, printr -un program transfrontalier cu partenerii bulgari.Conform proiectului tehnic, lucrările vor dura aproximativ 12 luni. Au mai fost depuse, pentru finanțare europeană, proiectele de modernizare a stațiunilor Venus și Neptun-Olimp, precum și reabilitarea falezei Mangalia-Saturn. „Acum suntem în etapa de evaluare pentru toate aceste proiecte, dar sper ca la începutul verii să semnăm contractele de finațare, pentru a putea demara procedurile legale de licitație. Dacă nu vom avea contestații, este posibil să începem lucrările în teren, la începutul anului viitor, în funcție de condițiile meteo”, a declarat primarul. Radu Cristian a mai spus că instituția pe care o conduce a depus proiecte pentru atragerea de fonduri UE necesare reabilitării Bisericii Sf. Gheorghe, declarată monument istoric, dar și pentru valorificarea turistică a „Basilicii Siriene”, parte a fostei Cetăți Callatis. Tot anul acesta, Primăria Mangalia urmează să demareze lucrările la două proiecte finanțate prin PNDL, care vizează realizarea unui sistem de canalizare și asfaltarea unor străzi în cartierele noi de case.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.