Mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2018-2019 1. Ordinea etapelor de mobilitate Soluționarea cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ și a celor de prelungire a duratei contractului individual de muncă pentru cadrele didactice cu definitivat care au obținut nota min. 7 la concursul național pentru ocuparea posturilor sesiunile 2017 sau 2016 va avea loc după repartizarea candidaților care obțin min. 7 la concursul național pentru ocuparea posturilor sesiunea 2018 (pănă acum aceste etape se derulau înaintea concursului). Pretransfer: 27 aprilie – obținerea acordurilor de principiu pentru pretransfer din partea unităților de învățământ 27 iulie – ședință publică de repartizare – în situația în care postul a fgost ocupat prin concurs, acordul de principiu pentru pretransfer se anulează Prelungirea duratei contractului individual de muncă 2 mai – obținerea acordurilor de principiu pentru continuitate pe post din partea unităților de învățământ 2 august – repartizare pe post – în situația în care postul a fgost ocupat prin concurs, acordul de principiu pentru continuitate se anulează 2. Inspecții speciale/probe practice Cadrele didactice titulare care solicită completarea normei didactice pe perioadă nedeterminată, transferul pentru restrângere de activitate sau pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ pe catedre constituite şi din discipline care nu sunt înscrise în documentul de numire/ transfer/ repartizare susţin inspecții speciale la clasă/ probe practice la disciplinele solicitate care nu se regăsesc în documentul de numire/transfer/repartizare. Comisia pentru inspecția specială/ proba practică este formată din 2 metodiști ai inspectoratului școlar, numiți prin decizia inspectorului școlar general. Nota minimă pentru inspecția specială/proba practică: 7 3. Completarea normei didactice pe perioadă nedeterminată Cadrele didactice care mai au cel puțin ½ normă în unitatea în care sunt titulare completează norma didactică, la cerere, în altă unitate de învățământ. În mediul urban pot beneficia de completarea normei didactice de predare-învățare-evaluare pe perioadă nedeterminată cadrele didactice titulare care urmează să-și completeze norma didactică cu ore în unitățile de învățământ în care au funcţionat prin completarea normei didactice neîntrerupt în ultimii 3 ani școlari, dacă orele respective sunt vacante și se certifică viabilitatea acestora pentru o durată de cel puţin 2 ani şcolari (față de 1 an pănă acum). 4. Pretransfer prin concurs național Cadrele didactice titulare care obțin min. 7 la concursul național pentru ocuparea posturilor sesiunea 2018 pot ocupa prin pretransfer catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, păstrând statutul de titular. Acestea participă la 2 ședințe publice de repartizare: 25 iulie – repartizarea pe posturi titularizabile a candidaților cu nota min. 7 26 iulie – repartizarea pe posturi netitularizabile a candidaților titulari cu nota min. 7 5. Repartizarea în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011 Legea Educației Naționale În situația în care un cadru didactic calificat angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a obținut cel puțin media 7 (șapte) la mai multe concursuri de titularizare în învățământul preuniversitar de stat, din sesiunile 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 sau 2017, repartizarea pe post didactic/catedră se realizează în baza celei mai mari medii de repartizare obținute de cadrul didactic în această perioadă, în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e) (până acum se lua în considerare ultima medie peste 7). 6. Plata cu ora personal de conducere, îndrumare și control Personalul de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar, precum şi personalul de îndrumare şi control poate fi salarizat prin plata cu ora sau prin cumul pe posturi didactice/catedre/ore rămase neocupate în condiţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 7. Plata cu ora titulari/suplinitori în altă unitate, profesori asociați și pensionari Personalul didactic de predare titular şi cel angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în altă unitate de învăţământ, specialiştii consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare, personalul calificat angajat în alte domenii de activitate și personalul didactic pensionat care solicită încadrarea în regim de plata cu ora/cumul susţin interviu în faţa unei comisii constituite la nivelul unităţii de învăţământ. Interviul se evaluează cu note de la 10 la 1, iar nota minimă de promovare este 5 (cinci). 8. Concurs județean pentru ocuparea posturilor Candidaţii care nu au participat la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor sau care nu au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, sesiunea 2018 pot participa la concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean nivelul/municipiului Bucureşti şi au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la începerea cursurilor, să susţină inspecţia specială la clasă organizată de o comisie constituită la nivelul unităţii de învăţământ/unui grup de unităţi de învăţământ (până acum, acești candidați nu aveau dreptul de a participa la concurs). 9. Testare la nivel județean pentru candidați fără studii corespunzătoare În vederea susținerii interviului, comisia pentru organizarea și desfășurarea testării personalului fără studii corespunzătoare postului elaborează bilete cu întrebări, pe baza tematicii specifice elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Candidatul extrage un bilet și răspunde la întrebările conținute de acesta.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.