Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului COSTACHE DRAGOŞ-FLORIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi omor calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 16/17 iunie 2012, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a pătruns, fără drept, în locuinţa victimei C.A. (în vârstă de 77 de ani) unde, prin constrângere, a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, iar în momentul în care victima a început să ţipe, inculpatul Costache Dragoş-Florin i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei şi apoi a ştrangulat-o.
În urma leziunilor suferite, victima a decedat.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vâlcea.