Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată, in stare de arest preventiv, a inculpatului BANU DRAGOŞ COSMIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în cursul anului 2009, inculpatul Banu Dragoş Cosmin a indus-o în eroare pe partea vătămată B.C.M. cu prilejul încheierii şi executării unui contract de asistenţă juridică şi a menţinut-o în stare de eroare pe parcursul executării acestei convenţii.
De asemenea, inculpatul s-a obligat ca, în calitate de avocat în cadrul unei societăţi de avocatură, să o reprezinte în două litigii înregistrate pe rolul instanţelor din Bucureşti precum şi într-o cauză civilă de pe rolul instanţelor din judeţul Timiş, litigiu inexistent ce a fost creat în mod artificial de către acesta.
Inducerea şi menţinerea în eroare a părţii vătămate s-a realizat prin falsificarea de înscrisuri oficiale (plăsmuirea de hotărâri judecătoreşti şi de chitanţe privind achitarea taxelor de timbru) şi folosirea acestora, inculpatul neexecutând obligaţiile asumate, respectiv de reprezentare a părţii vătămate, cauzându-i acesteia un prejudiciu în valoare de aproximativ 25.000 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competenta soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.